Primăria Oradea, contract de finanţare de aproape 7 milioane de lei pentru modernizarea laboratoarelor de microbiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor

Primăria Oradea a anunţat, joi, că a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul ”Investiţii în infrastructura laboratoarelor de microbiologie din cadrul unităţilor sanitare publice – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor”, iar valoarea acestuia este de aproape şapte milioane de lei.

Reprezentanţii Primăriei Oradea au transmis, joi, într-un comunicat de presă, că cererea de finanţare a fost depusă prin Programul Sănătate 2021–2027.

”Proiectul are o valoare totală de 6.926.591,35 lei, din care 4.876.382,00 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Cererea de finanţare a fost depusă prin Programul Sănătate 2021–2027, de către Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Municipiului Oradea. Proiectul este implementat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, în parteneriat cu Municipiul Oradea”, au afirmat reprezentanţii Primăriei Oradea.

La semnarea contractului de finanţare au participat: Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Lucia Daina, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, şi Ioana Popa, şef serviciu în cadrul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea.

Proiectul prevede achiziţia a două sisteme moderne de echipamente medicale.

În primul caz este vorba de un sistem automat de transport şi sortare a probelor clinice, destinat optimizării fluxului de lucru în laboratorul de microbiologie.

”Acest sistem permite transportul automatizat al probelor, prin separarea fluxului de eşantioane de microbiologie faţă de celelalte probe clinice. Probele pot fi transportate fără utilizarea containerelor sau a stativelor, eliminând necesitatea transportului manual pe scări sau cu liftul de către personalul medical. De asemenea, sistemul realizează sortarea automată a probelor, separând cele de microbiologie de restul probelor clinice şi transferându-le direct către departamentul specializat, fără intervenţie umană”, a mai precizat sirsa citată.

Al doilea echipament este modul de dispersie discuri antibiogramă automat, care înlocuieşte metoda actuală, realizată manual, de testare a sensibilităţii bacteriilor la antibiotice.

”Automatizarea acestui proces elimină riscul de contaminare a personalului, creşte acurateţea rezultatelor şi reduce semnificativ timpul de răspuns. Echipamentul utilizează algoritmi de inteligenţă artificială pentru interpretarea rezultatelor, asigurând trasabilitatea completă a probelor, transmiterea rapidă a rezultatelor către medicii curanţi şi luarea unei decizii terapeutice corecte şi prompte. Astfel, se contribuie la scurtarea duratei de spitalizare a pacientului, reducerea riscului de complicaţii şi optimizarea costurilor de tratament”, au mai transmis reprezentanţii Primăriei Oradea.

Procedurile de achiziţie publică pentru cele două echipamente vor fi derulate de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor.

 

Cardiologii recomandă respectarea tratamentului prescris pentru prevenirea şi controlul bolilor cardiovasculare: În România, mortalitatea cardiovasculară depăşeşte 50% din totalul deceselor anuale, iar prevalenţa hipertensiunii la bărbaţi depăşeşte 50%

Noi detalii în cazul bătrânului de 93 de ani, înşelat cu sute de mii de euro de persoane care au profitat de vulnerabilităţile sale/ Arest la domiciliu pentru patru dintre presupuşii infractori, control judiciar pentru o femeie