Primăria Oradea răspunde acuzațiilor senatorului PSD: ‘Serviciile din Oradea nu sunt cele mai scumpe’

”Primăria Municipiului Oradea doreşte să ofere clarificări cu privire la informaţiile eronate vehiculate recent în spaţiul public de senatorul PSD Florian Bodog. Aşa cum reiese din datele documentelor de referinţă ataşate în acest e-mail, date aprobate de autorităţile în domeniu, afirmaţiile senatorului PSD sunt departe de realitate. Aceste date contrazic acuzaţiile conform cărora Oradea ar avea «cele mai scumpe servicii», demonstrând caracterul de rea credinţă al acestor declaraţii, menite să inducă în eroare opinia publică”, a transmis, sâmbătă, Primăria Oradea, într-un comunicat de presă.

Datele transmise de municipalitate cuprinde o analiză a tarifelor practicate de zeci de companii din marile oraşe. De exemplu, în ceea ce priveşte tarifele la apă şi canalizare, compania din Oradea ocupă locul 44, dintr-un total de 47 de oraşe.

”O altă afirmaţie nefondată a senatorului Bodog se referă la bugetul alocat promovării oraşului. Bugetul respectiv a fost direcţionat exclusiv către creşterea atractivităţii Oradei pe plan naţional şi internaţional, fără legătură cu promovarea unor persoane, aşa cum se sugerează în mod eronat. Imaginea pozitivă a municipiului Oradea a crescut semnificativ în ultimii ani, fapt ce dovedeşte utilizarea responsabilă şi profesionistă a acestor fonduri”, a mai transmis Primăria Oradea,

Senatorul PSD Florian Bodog a declarat, vineri, despre prezentarea lui Ilie Bolojan ca variantă de premier, de către mai multe partide, că el nu face parte din corul celor care îl laudă pe fostul primar din Oradea, actualmente preşedinte de Consiliu Judeţean, Ilie Bolojan, pentru că stă în Oradea şi simte pe pielea sa cele mai scumpe servicii de salubritate, cea mai scumpă termie, salariile mici.

El a arătat că s-au băgat cam 3 milioane de euro în campania de promovare a lui Bolojan, mascată în promovarea oraşului Oradea.

Lucian Bode: Venim în fața românilor cu singurul candidat cu adevărat pregătit pentru funcția de președinte al României – Nicolae Ciucă

Cutremur în industria auto: Salariații din România au primit deja înștiințarea de șomaj / Peste 4500 de concedieri în toată Europa