Primăria Timişoara cere despăgubiri unei asocieri de firme pentru prejudiciul cauzat de nefinalizarea lucrărilor la Turnul de Apă din Iosefin/ Administraţia locală a pierdut o finanţare de 2 milioane de euro şi trebuie să înapoieze aceşti bani

Primăria Timişoara a anunţat că va solicita daune-interese în valoare de peste 2,2 milioane de lei de la Asocierea Alca European Foundss şi Research Consorzio Stabile Societate Consortile A.R.L, antreprenorul iniţial al proiectului de refuncţionalizare a Turnului de Apă din cartierul Iosefin. Anunţul vine după ce municipalitatea a pierdut o finanţare de 2 milioane de euro de la Ministerul Culturii prin programul RO-Cultura şi va trebui să înapoieze aceşti bani.

”Lucrările nu au fost finalizate în termenul contractual, iar întârzierile majore înregistrate au condus la rezilierea contractului şi, în cele din urmă, la pierderea finanţării nerambursabile obţinute de la Ministerul Culturii prin programul RO-Cultura. Conform prevederilor contractuale, în situaţia în care finanţarea este pierdută din culpa constructorului, acesta este obligat să despăgubească municipalitatea cu valoarea prejudiciului suferit, fără a depăşi valoarea totală a proiectului. Municipiul Timişoara va iniţia demersurile legale pentru recuperarea integrală a prejudiciului. În plus, Primăria Timişoara a calculat penalităţi de întârziere în cuantum de 3.428.993,96 lei”, a transmis Primăria Timişoara, miercuri, într-un comunicat de presă.

 
De asemenea, reprezentanţii Primăriei Timişoara au precizat că vor continua proiectul de renovare a Turnului de Apă cu bani din bugetul local.
 

”Municipalitatea rămâne fermă în angajamentul de a finaliza proiectul de revitalizare a Turnului de Apă din Iosefin, astfel că lucrările, realizate în prezent în proporţie de peste 65%, vor fi finalizate cu fonduri de la bugetul local”, se arată în comunicat.
 
Primăria municipiului Timişoara va trebui să înapoieze finanţarea de aproximativ 2 milioane de euro, bani atraşi prin programul RO-Cultura, pentru reabilitarea Turnului de Apă din cartierul Iosefin.
 
”Conform prevederilor Contractului de finanţare încheiat între Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului, în calitate de Operator de Program, şi UAT Timişoara, precum şi ale actelor adiţionale subsecvente, restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Turnul de Apă Iosefin trebuia finalizată până la data de 15.03.2025. În prezent, în urma verificărilor OP (Operator de Program), efectuate inclusiv la faţa locului, s-a constatat aspectul potrivit căruia componentele de infrastructură ale monumentului istoric sunt parţial finalizate şi nu pot fi utilizate fără lucrări suplimentare. Drept consecinţă, restaurarea monumentului nu poate fi considerată finalizată”, au transmis reprezentanţii Ministerului Culturii.
 
Reprezentanţii RO-Cultura s-au oferit chiar să preia ei proiectul şi să-l coordoneze, însă Primăria Timişoara nu a fost de acord, spun surse din minister.
 
”În acest moment, Primăria Timişoara este singurul beneficiar de finanţare prin Programul RO-Cultura care trebuie să returneze întreaga finanţare primită, pentru că nu a finalizat proiectul”, au precizat reprezentanţii Ministerului Culturii.
 
Turnul de Apă din cartierul Iosefin, de pe strada Gheorghe Bariţiu din Timişoara, are 52 de metri şi a fost construit în anul 1914, fiind proiectat de inginerii János Lenarduzzi şi Richárd Sabathiel. Avea rolul de a regla nivelul apei de consum pentru populaţie şi, împreună cu cel din Fabric, puteau asigura apa vreme de mai multe ore pentru întreg oraşul.

Au fost semnate contractele de investiţii pentru două stadioane din Hunedoara şi Bucureşti, semnate în prezenta premierului şi a ministrului Dezvoltării/ Ciolacu: Cele două proiecte sunt adevărate ancore de dezvoltare comunitară

Ministrul israelian al Apărării exclude o intrare a ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, după ce OCHA trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că enclava se confruntă ”probabil cu cea mai rea” situaţie umanitară de la începutul războiului în urmă cu 1