Primarul Capitalei anunţă că a fost găsită o primă soluţie pentru problema căldurii şi a apei calde în Bucureşti: Amplasarea a 24 de containere modulare pentru prepararea agentului termic în zonele cu dificultăţi

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă, marţi, că a fost găsită o primă soluţie pentru problema căldurii şi a apei calde în Bucureşti. Astfel, informează primarul după întâlnirea cu ministrul Energiei şi repreznetanţii Termoenergetica şi ai Elcen, s-a convenit ca în zonele unde nu ajunge agentul termic, în perioadele deficitare, să fie amplasate 24 de containere modulare. „Acestea vor asigura un plus de stabilitate şi continuitate în furnizarea căldurii, acolo unde reţeaua are dificultăţi”, adaugă Ciucu.

„O primă soluţie pentru problema căldurii şi a apei calde. După analize interne şi negocierile de ieri de la ANRE, azi, împreună cu Ministerul Energiei, am adus din nou la aceeaşi masă Elcen şi Termoenergetica. Ştim că singura veste bună pe care doriţi să o auziţi e că „vine căldura”. De azi, măcar de mâine! Vă voi spune adevărul: situaţia cu care ne confruntăm cu toţii nu e pentru că „nu ne pasă” sau „nu vrem să deschidem robinetul”, ci pentru că vorbim de probleme de ordin tehnic, structurale, care datează de zeci de ani şi care s-au agravat. Nu pot fi rezolvate peste noapte”, afirmă Ciprian Ciucu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit primarului general, una dintre „soluţiile discutate şi agreate” a fost „amplasarea a 24 de containere modulare pentru prepararea agentului termic”

„În zonele în care nu ajunge agentul termic, în perioadele deficitare, vom amplasa 24 de containere modulare. Acestea vor asigura un plus de stabilitate şi continuitate în furnizarea căldurii, acolo unde reţeaua are dificultăţi”, a explicat primarul.

Ciucu mai spune că locaţiile au fost deja stabilite în urma unei analize tehnice detaliate, astfel încât intervenţia „să aibă impact maxim acolo unde este cea mai mare nevoie”. 

„Instalarea containerelor reprezintă o soluţie practică şi rapidă, care completează investiţiile aflate în derulare. În paralel, Elcen are în derulare trei proiecte majore de investiţii, finanţate din Fondul de Modernizare, pentru CET Sud, CET Progresul, CET Grozăveşti”, menţionează edilul.

Primarul general mai informează că luni va avea loc o nouă întâlnire între Elcen şi Termoenergetica pentru a se concretiza, din punct de vedere financiar şi juridic, instalarea acestor containere, contractul fiind derulat de PMB, prin direcţia Investiţii.

Ursula von der Leyen promite, la Forumul Economic Mondial, la Davos, un răspuns ”ferm” ameninţărilor lui Trump cu privire la Groenlanda şi taxe vamale. Ea se angajează să coopereze cu SUA în vederea unei ”îmbunătăţiri a securităţii în Arctica”

Mureş: Incendiu la o staţia de reglare-măsurare a gazelor naturale/ O persoană cu arsuri primeşte îngrijiri medicale