Primarul municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, le-a transmis, luni, o scrisoare deschisă preşedinţilor PNL, Ilie Bolojan, PSD, Sorin Grindeanu şi USR, Dominic Fritz, reclamând că aleşii locali ai celor trei formaţiuni blochează proiectele benefice oraşului. ”În loc de soluţii, avem alianţe din ce în ce mai sudate cu AUR pentru a opri orice proiect de dezvoltare. (…) Această atitudine nu loveşte în primar, aşa cum cred colegii dumneavoastră, ci în ploieştenii care plătesc preţul stagnării”, le transmite edilul independent celor trei şefi de partide.
În scrisoarea deschisă transmisă, luni, de Mihai Poliţeanu preşedinţilor PNL, PSD şi USR, acesta le explică lui Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu şi Dominic Fritz că li se adresează ”fără ocolişuri, pentru că situaţia municipiului Ploieşti nu mai permite politeţuri sterile şi amânări convenabile”.
”În timp ce oraşele pe care le conduceţi sau le-aţi condus şi pe care le reprezentaţi în calitate de parlamentari au reuşit să atragă investiţii, să modernizeze infrastructura şi să crească nivelul de trai, Ploieştiul a rămas în urmă. Nu din lipsă de potenţial, ci din cauza incompetenţei şi relei-voinţe a fostelor administraţii, care fie nu au accesat fonduri nerambursabile, fie le-au pierdut. Rezultatul? Una dintre cele mai scăzute rate de atragere a fondurilor europene din România (aproape nimic în ultimii 15 ani). Astăzi, în loc să recuperăm decalajul, la Ploieşti PSD, PNL şi USR aleg să blocheze orice proiect care poate îmbunătăţi lucrurile. În loc de dezbatere constructivă, avem refuz sistematic al dialogului. În loc de soluţii, avem alianţe din ce în ce mai sudate cu AUR pentru a opri orice proiect de dezvoltare. Această atitudine nu loveşte în primar, aşa cum cred şi speră colegii dumneavoastră locali, ci în ploieştenii care plătesc preşul stagnării”, le scrie primarul Ploieştiului celor trei lideri de partide.
Mihai Poliţeanu reclamă că, într-o şedinţă organizată săptămâna trecută, consilierii locali ai PSD, PNL, USR şi AUR ”au blocat proiecte esenţiale pentru Ploieşti, inclusiv realizarea primului parc modern de după 1989” şi cumpărarea a 20 de tramvaie noi pentru care Ploieştiul ar fi făcut un împrumut cu dobândă sub cea a pieţei.
”Aceste proiecte, pregătite tehnic şi financiar de 10 luni de zile, au fost împiedicate să intre pe ordinea de zi, în ciuda faptului că beneficiile lor directe pentru comunitate erau evidente. (…) Totul, fie fără explicaţii, fie cu explicaţii ce reprezintă un afront direct la ploieşteni: lipsa timpului necesar pentru analiză, în condiţiile în care vorbim despre proiecte pregătite şi anunţate de executivul primăriei de aproape 1 an”, îi informează Poliţeanu pe preşedinţii celor trei formaţiuni politice.
Potrivit edilului, atitudinea consilierilor a generat nemulţumirea localnicilor, o petiţie prin care ploieştenii cer adoptarea proiectelor strângând peste 6.000 de semnături în 24 de ore.
”Reacţiile venite din partea consilierilor arată însă că nici acest lucru nu contează pentru ei – ce dacă oamenii îşi doresc dacă ei îi pot ignora? Acest episod arată limpede că blocajul nu este o simplă dispută politică, ci o sfidare directă a voinţei cetăţenilor şi o frână pusă dezvoltării oraşului. (…) Administraţia locală a redus deja major cheltuielile cu funcţionarea la începutul anului, tocmai pentru a crea spaţiu bugetar pentru dezvoltare. De asemenea, Ploieştiul are un grad de îndatorare de 6% ceea ce reprezintă o oportunitate fantastică pentru investiţii, a arătat Mihai Poliţeanu.