Primarul din Sloviansk, în apropierea frontului, le cere locuitorilor să evacueze, din cauza unor atacuri ruseşti vizând infrastructura energetică, odată cu apropierea iernii, după evacuări obligatorii la Kramatorsk şi împrejurimi

Știri de azi | Primarul din Sloviansk, în apropierea frontului, le cere locuitorilor să evacueze, din cauza unor atacuri ruseşti vizând infrastructura energetică, odată cu apropierea iernii, după evacuări obligatorii la Kramatorsk şi împrejurimi - Știri de azi |
#image_title

Primarul oraşului Sloviansk, situat în apropierea frontului din estul Ucrainei, Vadîm Lîah, le-a cerut joi locuitorilor să evacueze localitatea din cauza unor atacuri ruseşti vizând infrastructura energetică, odată cu apropierea iernii, relatează AFP.

”Mă adresez locuitorilor oraşului, mai ales persoanelor în vârstă şi familiilor cu copii. Este timpul să evacuăm (…), pentru că vedem că inamicul ţinteşte sistemul energetic, mai ales instalaţiile de încălzire”, cere primarul pe reţele de socializare.

Pe de altă parte, autorităţile ucrainene au ordonat tot joi evacuarea familiilor cu copii din anumite cartiere din Kramatorsk – ultimul mare oraş din Donbas aflat sub controlul Kievului, situat la aproximativ 20 de kilometri de linia frontului şi atins cu regularitate în atacuri ruseşti.

”Din cauza deteriorării situaţiei securităţii în anumte teritorii ale comunităţii urbane din Kramatorsk, o evacuare obligatorie a familiilor cu copii a fost anunţată”, a anunţat pe Telegram Consiliul Municipal.

Această măsură ”imediată” se aplică de asemenea localităţilor vecine, potrivit aceleiaţi surse.

Kramatorskul şi împrejurimile sale sunt vizate de ”atacuri regulate mai ales cu drone” cu rază scurtă de acţiune, ceea ce antrenează ”distrugerea unor imobile locuite şi infrastructuri civile” şi ”face imposibilă” activitatea serviciilor sociale şi medicale, anunţă Consiliul Municipal Kramatorsk.

Oraşul Kramatorsk avea aproximativ 150.000 de locuitori îanintea invaziei ruse la scară mare lansată în februarie 2022.

Potrivit guvernatorului regional, în iulie populaţia scăzuse la 53.000.

Acest oraş a fost ocupat de către separatişti ucraineni proruşi, susţinuţi de către Moscova, timp de mai multe luni în 2014, însă a fost recucerit de către forţele Kievului.

Armata rusă înaintează lent în estul Ucrainei, începând din 2023, cu preţul unor pierderi mari.

Știri de azi | Ludovic Orban, despre prima discuţie cu preşedintele Nicuşor Dan: A fost despre situaţia politică actuală, care e extrem de complicată. Este o coaliţie formată din partide politice care au un istoric de confruntare - Știri de azi |

Ludovic Orban, despre prima discuţie cu preşedintele Nicuşor Dan: A fost despre situaţia politică actuală, care e extrem de complicată. Este o coaliţie formată din partide politice care au un istoric de confruntare

Știri de azi | UPDATE – Aeronavă aparţinând companiei British Airways, aterizare de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă, după ce patru pasageri s-ar fi intoxicat cu fum/ Pasagerii vor fi debarcaţi şi rerutaţi pe alte curse/ Aeronava rămâne la sol - Știri de azi |

UPDATE – Aeronavă aparţinând companiei British Airways, aterizare de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă, după ce patru pasageri s-ar fi intoxicat cu fum/ Pasagerii vor fi debarcaţi şi rerutaţi pe alte curse/ Aeronava rămâne la sol