Primele imagini din filmul „Cravata Galbenă”, una dintre cele mai ambiţioase producţii cinematografice româneşti, un film despre geniu, sacrificiu şi puterea unui vis, au fost lansate.
Dintr-un colţ al României începe extraordinara poveste a unui copil cu un vis, care a cucerit lumea. Povestea lui Sergiu Celibidache. Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete şi lupta pentru supravieţuire în Germania devastată de război. Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil şi despre preţul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate şi sacrificiu. Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea şi recunoaşterea celor dragi. Şi despre dorul de acasă, care l-a însoţit mereu, oriunde s-ar fi aflat.
Filmul acoperă peste şapte decenii din viaţa dirijorului şi este o producţie cu finanţare exclusiv românească, realizată de o echipă de peste 300 de profesionişti. A fost filmat integral în România, cu sprijinul a cinci orchestre naţionale, care au recreat concertele istorice ale lui Celibidache din Philadelphia, Buenos Aires, Veneţia, Bucureşti şi Berlin.

În rolurile principale sunt John Malkovich („Dangerous Liaisons”, „Being John Malkovich”) şi Miranda Richardson („Tom & Viv”, „Damage”), ambii dublu nominalizaţi la premiile Oscar, Ben Schnetzer („The Book Thief”) şi Kate Phillips („Peaky Blinders”, „Downton Abbey”). Sean Bean („Game of Thrones”, „The Lord of the Rings”), laureat a două premii BAFTA, Anton Lesser („Game of Thrones”) şi Charlie Rowe („Rocketman”) completează distribuţia.
„Cred că acest film va atrage oameni care vor să creeze ceva, oameni care merg pe propriul lor drum şi care sunt dispuşi să persevereze pentru a face lucrurile aşa cum consideră ei că e potrivit”, declară actorul John Malkovich.
Filmul este regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, care semnează şi scenariul împreună cu James Olivier. Din echipa de creaţie fac parte nume importante din industria cinematografică internaţională: directorul de imagine Peter Menzies, Jr. ACS, designerul de costume Alessandro Lai, designerul de machiaj, coafură şi prostetică Lynda Armstrong şi scenograful Vlad Vieru. Muzica originală este compusă de Kathryn Kluge şi Kim Allen Kluge, iar castingul internaţional este coordonat de Des Hamilton şi Georgia Topley.
„Acest proiect este împlinirea unui vis de-o viaţă. Nu este vorba despre cei şapte ani în care am realizat acest film, ci despre cei 50 de ani în care am purtat această poveste în mine, cu speranţa că vom putea descoperi traiectoria unui băiat din România care şi-a răspândit geniul în întreaga lume. Acest film a fost întotdeauna cel mai drag proiect al meu, un mod de a aduce o lumină frumoasă şi pozitivă asupra unei ţări a cărei imagine şi libertate au fost martirizate de-a lungul secolului trecut”, spune Serge Ioan Celebidachi, regizorul filmului.
Producătorii filmului sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobriţoiu, Andrei Boncea, James Olivier şi Robert W. Cort.
„Cravata Galbenă” este o producţie Oblique Media, în coproducţie cu Safe Frame, Avanpost Media, Frame Film şi Frame Film Illustrious Studio, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.