Primul tren regional PESA, din cele 62 contractate, a ajuns în România și va fi expus la Terminalul Intermodal Episcopia Bihor

“Acest eveniment remarcabil vine să încununeze o muncă de echipă, din care au făcut parte, de-a lungul timpului, reprezentanţii DGPET ŞI DTF, din cadrul MTI, experţi ai BEI-Passa şi cei ai Asocierii DT Global iDevice Europe SL – MC Mobility Consultants GmbH, precum şi membrii echipei de proiect a Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF). De asemenea, un rol important în reuşita acestei realizări l-a avut compania PESA, liderul pieţei poloneze de producţie de vehicule feroviare, care a respectat prevederile contractuale cu privire la termenele de livrare a primei rame, în vederea efectuării operaţiunilor de testare şi omologare”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ARF.

Potrivit sursei citate, rama electrică de scurt parcurs PESA 655-5 poate fi vizionată – pentru prima dată – în cadrul Conferinţei de Operatorie Feroviară & Material Rulant, organizată de Club Feroviar, la Oradea, în zilele de 21 şi 22 mai 2025.

Trenul va fi expus joi, 22 mai 2025, începând cu ora 10:00, la Terminalul Intermodal Episcopia Bihor, în zona limitrofă acestei staţii de cale ferată.

Primul anunț din SUA, după victoria lui Nicușor Dan: Riscul de țară al Românie s-a redus

Ciprian Ciucu, după valul de susținere pentru Primăria Capitalei: ‘Să nu începem să construim casa de la acoperiș’