Primul weekend de toamnă aduce pe Calea Victoriei un program artistic cu parade, spectacole pentru copii, demonstraţii de pictură şi concerte. Pe Strada Bârcă din Sectorul 5, vor fi activităţi sportive, ateliere şi jocuri interactive, derulate de PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti.
Pe Calea Victoriei, zilele de sâmbătă şi duminică sunt animate de spectacole, parade şi demonstraţii artistice în aer liber. Opera Comică pentru Copii aduce, în ambele zile, Parada Personajelor, care vor transforma zona Bulevardului Dacia – Cercul Militar într-un loc al poveştilor vii. Tot aici, trecătorii pot asista la demonstraţiile de pictură pe pânză în aer liber ale Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bucureşti, organizate sâmbătă, la Muzeul Colecţiilor de Artă şi duminică, în zona Parcului Kretzulescu.
Teatrul „Ion Creangă” va anima seara de sâmbătă cu Parada Personajelor de poveste, urmată de un spectacol stradal în Piaţa Revoluţiei, susţinut de Circul Metropolitan Bucureşti. Duminică, publicul va fi surprins de un nou moment al circului, special creat pentru atmosfera de promenadă.
Strada Bârcă devine spaţiu de joacă şi spectacol
În Sectorul 5, Strada Bârcă se transformă într-un adevărat parc urban cu activităţi pentru toate vârstele. De dimineaţă până seara, întreaga zonă va fi animată de jocuri sportive şi interactive, de la meciuri de baschet şi fotbal până la jocuri de societate în versiuni gigant, alături de animatori pe picioroange, mimi şi ateliere de face painting.
Copiii pot descoperi universul poveştilor prin spectacolele „Licurici” (Biblioteca Metropolitană Bucureşti) şi „Capra cu trei iezi” (Teatrul de Animaţie Ţăndărică), iar adolescenţii şi tinerii sunt aşteptaţi la ateliere creative şi demonstraţii artistice. Atmosfera devine şi mai spectaculoasă cu prezentările Jandarmeriei Române şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care aduc pe stradă echipamente, autospeciale şi exerciţii demonstrative.
Sâmbătă seara, publicul va asculta un concert de muzică uşoară şi un spectacol de percuţie oferit de Şcoala de Artă Bucureşti, iar duminică, aceeaşi scenă va fi animată de un concert de muzică populară şi de recitalul Ozanei Barabancea.
Weekendul #19 al proiectului „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” îşi propune să aducă arta mai aproape de comunitate, să ofere bucureştenilor experienţe culturale accesibile şi să transforme spaţiul public într-un loc al întâlnirii şi bucuriei. Între parade şi concerte, expoziţii şi activităţi pentru copii, evenimentul creează o atmosferă de festival în care oraşul devine mai prietenos şi mai aproape de oameni.
Organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti, proiectul continuă să ofere, până pe 12 octombrie.
Programul complet al weekendului 6-7 septembrie este disponibil pe arcub.ro şi proedus.ro.
Restricţii rutiere
În cadrul programului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” din acest weekend, Calea Victoriei devine pietonală în zilele de 6 şi 7 septembrie, între orele 10:00 şi 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Ştirbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta.
Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.
Strada Piaţa Amzei (segmentul cuprins între Calea Victoriei şi Piaţa Amzei) şi Strada Christian Tell (segmentul cuprins între Str. Biserica Amzei şi str. Piaţa Amzei) devin pietonale în zilele de 6 şi 7 septembrie, între orele 10:00 şi 22:00.
Sectorul 5 – Strada Bârcă (între str. Dumbrava Nouă şi Calea Rahovei)
Pe Strada Bârcă, traficul rutier este restricţionat începând de vineri, 5 septembrie, ora 22:00, până luni, 8 septembrie, ora 06:00, în zona cuprinsă între str. Dumbrava Nouă şi Calea Rahovei.