Probleme mari pentru Ilie Bolojan: Sindicaliștii se unesc și declanșează greva generală. Va fi o mișcare de mare amploare

#image_title

Potrivit unei adrese către membrii Consiliului Naţional al CNSLR-Frăţia, la întâlnire au participat, pe lângă lideri ai confederaţiei sindicale amintite, reprezentanţi ai CNS Cartel Alfa, CSDR şi CSN Meridian.

Aceştia au stabilit, de comun acord: pregătirea unui set de revendicări comune, care să cuprindă toate problemele cu care se confruntă organizaţiile sindicale şi membrii lor, ce va fi înaintat fiecărei Uniuni Judeţene, pentru a fi transmis parlamentarilor fiecărui judeţ; organizarea de acţiuni de protest la nivelul prefecturilor, cu participarea unui număr cât mai mare de sindicalişti, începând cu 20 august, în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni, intervalul orar urmând a fi stabilit pe plan local; strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale împotriva politicilor sociale şi economice ale Guvernului (pentru protejarea liderului de sindicat, în cazul în care va fi acţionat în instanţă).

De asemenea, se vor lua în considerare acţiunile de protest deja anunţate de către federaţiile sindicale din învăţământ, în 8 septembrie.

Pe parcursul lunii iulie, confederaţiile şi federaţiile sindicale din administraţia centrală şi locală, educaţie, silvicultură, transporturi, agricultură, finanţe etc. au organizat, separat, mai multe acţiuni de protest faţă de diminuarea salariilor, creşterea taxelor şi condiţiile de muncă.

Accident cumplit în Mehedinți: Un copil de 7 ani a murit

DECESUL LUI ION ILIESCU Marcel Ciolacu: România a pierdut una dintre cele mai influente personalităţi ale istoriei sale recente. A contribuit decisiv la deschiderea drumului României către NATO şi UE. Intelectual autentic, om al ideilor şi principiilor