Probleme mari pentru Vladimir Putin: Bubuie proteste masive în Europa, fix în țările pe care le vizează Rusia

Manifestanții care se opun guvernării premierului Ungariei, Viktor Orban, cel mai apropiat aliat al lui Putin în UE, au ieșit pe străzile din Budapesta și și-au arătat sprijinul pentru Peter Magyar, liderul partidului Tisa, care este în frunte în sondaje.

Fostul ministru de externe ungar, Péter Balázs, a declarat luni pentru Newsweek că, deși Orban este vocea Moscovei în UE, pentru moment, o schimbare a guvernului după alegerile parlamentare de anul viitor ar putea schimba acest lucru.

Spectrul Moscovei a planat și peste manifestațiile de susținere a UE, din România vecină. Alți demonstranți și-au exprimat sprijinul pentru Călin Georgescu, un candidat pro-Kremlin care a fost favorit la alegerile din decembrie, care au fost anulate de o instanță superioară.

În Serbia a avut loc cel mai mare miting antiguvernamental din istoria recentă, pe fondul nemulțumirii față de conducerea din ce în ce mai autocratică a președintelui Aleksandar Vučić, care, deși nu este un aliat al lui Putin, a menținut legături strânse cu Moscova și s-a abținut de la sancționarea Rusiei.

Newsweek a contactat ministerele de externe sârb, român și maghiar pentru comentarii.

content-image

Izolat de Europa din cauza invadării Ucrainei, Putin va urmări îndeaproape evoluțiile din Ungaria, România și Serbia, care nu este membră a UE.

Orban s-a opus ajutorului UE pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva Rusiei. Moscova este acuzată și de amestec în alegerile României, ceea ce a dus la anularea rezultatului favorabil lui Georgescu. Vučić se confruntă cu provocări interne separate și cu acuzații de corupție. Belgradul a condamnat războiul lui Putin, dar țara predominant ortodoxă rămâne importantă din punct de vedere strategic pentru Rusia.

Aproximativ 50.000 de protestatari au ieșit sâmbătă pe străzile Budapestei, de Ziua Națională a Ungariei, pentru a-l susține pe Magyar, un fost membru al guvernului, devenit lider al taberei anti-Orbán, partidul Tisa, potrivit Reuters.

content-image

Magyar, în vârstă de 43 de ani, și partidul său urmează să lanseze un sondaj popular cu privire la 12 probleme economice și politice cheie înainte de votul parlamentar din 2026, în timp ce încearcă să pună capăt guvernării de 15 ani a partidului Fidesz al lui Orban, care a stârnit alarmă la nivel internațional pentru poziția sa anti-UE și pro-rusă.

Magyar a promis că va face ca Ungaria să fie parte dintr-o Europă puternică, în contrast cu euroscepticismul lui Orbán, și le-a spus susținătorilor săi că „a venit timpul” pentru partidul său.

Balázs, care a fost ministrul de externe al Ungariei între 2009 și 2010, a declarat că o schimbare a guvernului ar însemna încetarea rolului Ungariei ca voce a Moscovei în UE, deoarece Magyar este pro-european și ar sprijini Ucraina.

El a spus că Orban crede că va rămâne la putere „pentru totdeauna” și a fost surprins de apariția unui rival politic fără prea mulți bani sau un trecut organizațional.

Magyar ar intensifica, de asemenea, lupta împotriva corupției în Ungaria și ar acționa „diametral opus în raport cu ceea ce face Orban acum”, a adăugat Balázs, profesor emerit la Universitatea Central Europeană din Budapesta.

Potrivit organizatorilor, aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat sâmbătă la București, purtând steaguri albastre ale UE și tricolore ale României, pentru a-și exprima sprijinul pentru Europa și opoziția față de sentimentul naționalist și anti-european în creștere.

content-image

România va repeta alegerile prezidențiale în două tururi, în mai, iar George Simion, liderul Alianței de extremă dreapta pentru Unirea Românilor (AUR), le-a spus susținătorilor că „votul nostru a fost furat”.

Vocea Americii a relatat prezența susținătorilor lui Georgescu la protestele de weekend. I s-a interzis oficial să participe la alegeri, în urma acuzațiilor privind amestecul Kremlinului, pe care el și Moscova le-au negat.

Denis Cenușă, expert asociat la Centrul de Studii de Geopolitică și Securitate (GSSC) a declarat pentru Newsweek că Rusia ar putea profita de evenimentele din România, cu sau fără alegerea lui Georgescu.

Simion are șanse mari să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și chiar să fie ales, iar apariția lui Simion și a partidului său ca principal partid de opoziție îl poziționează bine în viitoarele alegeri legislative, a spus el.

Acest lucru servește Rusiei, deoarece Simion și AUR au pretenții teritoriale împotriva Ucrainei și Moldovei, ceea ce ar putea otrăvi legăturile strategice trilaterale pe care România și cei doi vecini ai săi le-au construit în ultimii ani, a adăugat Cenușă.

În cele mai mari proteste din Serbia de o generație, peste 300.000 de oameni s-au adunat sâmbătă la Belgrad, potrivit unui monitor independent citat de BBC. Manifestația a marcat punctul culminant al demonstrațiilor anticorupție declanșate de prăbușirea acoperișului unei gări din Novi Sad în noiembrie, care a ucis 15 persoane.

Guvernul lui Vučić, prietenos cu Rusia, s-a confruntat cu acuzații de corupție și o mușamalizare a prăbușirii unei construcții nesigure, soldată cu decese. Oficialii, inclusiv prim-ministrul, și-au dat demisia, dar furia se concentrează asupra lui Vučić, care s-a aliniat la renovarea gării din Novi Sad.

Analistul politic din Belgrad, Nikola Mikovic, a declarat pentru Newsweek că protestele au reprezentat o amenințare pentru Vučić, dar el a ieșit câștigător, având în vedere că organizatorii au încheiat acțiunea după un incident minor, așa încât președintele va interpreta acest lucru ca pe un semn de slăbiciune.

Mikovic a spus că este semnificativ faptul că, înainte de miting, Vučić sa întâlnit cu Donald Trump Jr, ceea ce a semnalat că el caută sprijinul administrației Trump.

Mikovic a spus că Vučić a primit aproape sigur undă verde de la Washington pentru a merge la Moscova pentru a participa la sărbătorile Zilei Victoriei la 9 mai, când va încerca să stimuleze relațiile cu Putin – chiar dacă Serbia a vândut Kievului arme în valoare de 800 de milioane de euro și a susținut practic toate rezoluțiile anti-ruse în forurile internaționale.

Fostul ministru de externe maghiar Péter Balázs: „Deocamdată, Orban este vocea Moscovei în UE… o schimbare a guvernului în Ungaria ar schimba fundamental această poziție, deoarece Peter Magyar este un pro-european”.

Analistul politic din Belgrad, Nikola Mikovic: „Protestele au reprezentat o amenințare serioasă pentru domnia lui Vučić și păreau să-l fi slăbit”.

În Ungaria, Balázs a spus că, în timp ce Orban controlează mass-media publice, Magyar se bazează pe rețelele de socializare și popularitatea sa ar putea crește pe măsură ce partidul său Tisa câștigă avânt prin unități de susținători auto-organizate înaintea alegerilor din 2026.

România va relua primul tur al alegerilor prezidențiale pe 4 mai, cu un posibil al doilea tur pe 18 mai, dar nu se pune problema ca Georgescu să participe.

Între timp, în Serbia nu au fost anunțate alte acțiuni, dar protestele vor continua. Vučić a lăudat apoi forțele de securitate pentru păstrarea „liniștii și stabilității” și a spus că astfel de proteste arată că „va trebui să ne schimbăm și va trebui să învățăm multe”, fără a face alte precizări.

Sursa: Nesweek.com, în traducerea Rador Radio România

‘Putin joacă un joc’. Germania lansează acuzații după convorbirea ‘revoluționară, extraordinară’ între liderii Rusiei și SUA

Crin Antonescu: Nu trupe aş vrea să trimit în Ucraina, ci firme, dacă se poate. Companii din România, care să lucreze la reconstrucţia Ucrainei