Fostul jucător australian de golf Greg Norman (70 de ani) a avut parte de o sperietură zdravănă în timpul unui zbor cu avionul său privat.
„Este doar a doua oară când se întâmplă acest lucru în 40 de ani de călătorii private. Înapoi la aeroportul LAX cu profesioniştii pentru a verifica dacă totul este în regulă. Mulţumesc tuturor”. Acesta a fost mesajul laconic postat de golful australian Greg Norman pe Instagram.
Parbrizul avionului privat s-a spart brusc în timpul unui zbor din California în Florida.
Fotografiile postate pe contul său de Instagram arată pagube extinse la geamul din dreapta al cabinei de pilotaj.
Nu este prima dată când Norman se confruntă cu o situaţie înfricoşătoare în timp ce pilotează avionul său. În 2012, el a avut deja de-a face cu un incident la aterizare.
Greg Norman a fost numărul 1 mondial în golf timp de 331 de săptămâni în anii 1980 şi 1990.