O judecătoare federală din Oakland, în California, a stabilit marţi – la 27 aprilie – deschiderea procesului lui Elon Musk împotriva OpenAI şi a doi dintre conducători istorici ai întreprinderii, potrivit unui document publicat de către tribunal, relatează AFP.
–>
Antreprenorul îl acuză pe patronul Sam Altman şi pe preşedintele Greg Brockman de faptul că au deviat start-up-ul în domeniul inteligenţei artificiale de la misiunea sa iniţială, a unei companii non-profit, obţinând modificarea statutului anul trecut.
Elon Musk, un cofondator al OpenAI în 2015, s-a distanţat în 2018, abandonând copreşedinţia întreprinderii.
El a continuat să discute cu conducătorii acesteia şi a donat mai multe milioane de dolari structurii în lunile rumătoare.
Cel mai bogat om din lume susţine că a avut ideea numelui OpenAI, menit să simbolizeze filosofia întreprinderii, imaginată ca o ”contrapondere” a Google şi laboratorului acestuia DeepMind, care lucra la o AI ”benefică pentru omenire, nu doar pentru acţionari sau unei societăţi cu scop lucrativ”, potrivit citaţiei depuse de către Elon Musk.
Cofondatorii s-au înţeles totodată asupra faptului că modelele AI create de OpenAI urmau să fie publicate în ”open source”, adică programul lor să fie accesibil în mod liber, aşa cum s-a întâmplat până la versiunea GPT-2, lansată în 2019.
Însă grupul s-a orientat atunci către modele denumite închise, adică al căror cod sursă sau linii de programare a softului nu pot să fie consultate de către terţi, urmând exemplul tuturor marilor giganţi din Occident ai AI, cu excepţia Meta.
În 2025, el a obţinut modificarea statutului pentru a se transforma în întreprindere de utilitate publică (public benefit corporation), adică o societate privată cu obiective non-financiare.
Această structură nouă, mai apropiată de cea a unei societăţi comerciale clasice, facilitează strângeri de fonduri consolidează puterea acţionarilor privaţi.
Unul dintre principalii investitori ai OpenAI, societatea japoneză de investiţii SoftBank, a făcut din această revizuire a statutului o condiţie necesară unei ”injecţii” de 40 de miliarde de dolari.
Un proces ar putea arunca o lumină negativă asupra gestionării OpenAI de către Sam Altman.
În noiembrie 2023, Consiliul de Administraţie l-a demis din funcţie, acuzându-l de lipsă de transparenţă, în pofida mai multor avertismente.
El a fost repus în funcţie, câteva zile mai târziu, după o demonstraţie de susţinere a mai multor angajaţi ai OpenAI, care ameninţau să părăsească compania.
După ce a criticat în mod public schimbarea strategiei OpenAI, Elon Musk a lansat, la rândul său, în 2023, propriul start-up de AI generativă – xAI -, cu scop lucrativ.
–>


