Procurorii au stricat suveica ‘băieților deștepți’, care își micșorau taxele şi impozitele; prejudiciu de aproape 14 milioane de lei

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis, miercuri, AGERPRES, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prejudiciul cauzat bugetului de stat, în cadrul acestei acţiuni, fiind estimat la aproximativ 1.609.000 de lei.

Cercetările şi investigaţiile desfăşurate au condus şi către alte persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor.

Miercuri au fost puse în executare 31 de mandate de percheziţie domiciliară şi 15 mandate de aducere în Bucureşti şi judeţele Neamţ, Satu Mare, Ilfov şi Dâmboviţa, în acest dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

 

Se ‘scuteau’ de la plata taxelor și impozitelor, prin declararea unor achiziţii fictive

„În fapt, în perioada 2021 – 2023, persoanele cercetate ar fi creat şi implementat un mecanism prin care ar fi diminuat semnificativ taxele şi impozitele datorate, prin declararea unor achiziţii fictive, ce nu au la bază operaţiuni comerciale reale, de la mai multe societăţi furnizoare, provocând astfel un prejudiciu bugetului de stat”, arată poliţiştii.

În baza mandatelor de aducere şi în baza citaţiilor, 15 persoane au fost conduse la audieri, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi în vederea continuării cercetărilor.

În cauză au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes, printre care sume de bani, precum: 139.595 de euro, 1.500 de dolari şi 169.900 de lei, dar şi şase arme care nu respectau condiţiile de depozitare, iar muniţia aferentă este interzisă la deţinere.

Poliţia Capitalei precizează că, la data de 5 martie, în cadrul acestui dosar au mai fost efectuate alte 27 de percheziţii domiciliare, prejudiciul cauzat bugetului de stat, în acel moment, fiind de 11.974.000 de lei, rezultând un prejudiciu total cauzat bugetului de stat în valoare de 13.583.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Burduja: Comisia Europeană a acceptat solicitarea de a dezbate, în Consiliul de miniştri din 15 octombrie, solicitarea privind o piaţă energetică funcţională

Fondurile pentru regiunea Centru, în cadrul „Casa verde fotovoltaice”, epuizate în doar două minute