Procurorii buzoieni s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări în cazul unui profesor de religie de la cel mai bun liceu din Buzău care ar fi promovat idei legionare în faţa elevilor. Ce pedeapsă riscă dascălul

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări în cazul unui profesor de religie de la cel mai bun liceu din Buzău, care ar fi promovat în faţa elevilor idei legionare şi concepţii privind Mişcarea Legionară.

„Ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la faptul că pe 3 decembrie 2024, în timpul orei de religie desfăşurate la Liceul B.P. Haşdeu, din municipiul Buzău, un profesor de religie a promovat, în faţa elevilor, idei legionare şi concepţii privind Mişcarea Legionară, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău s-a sesizat din oficiu şi efectuează cercetări cu privire la infracţiunea prevăzută de articolul 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”, informează Ministerul Public.

Potrivit articolului 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Profesorul de religie Aurelian Damian, de la Colegiul Naţional „B.P. Haşdeu”, din municipiul Buzău, ar fi susţinut, în 3 decembrie 2024, în faţa elevilor. idei legionare şi favorabile fostului candidat independent la Preşedinţie Călin Georgescu.

Potrivit Recorder, profesorul de religie a susţinut că este greşit că Mişcarea Legionară e interzisă în România şi a încercat să pună legionarismul într-o lumină favorabilă în faţa elevilor. În plus, în contextul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, profesorul preot Aurelian Damian a pledat, la clasă, în favoarea candidatului Călin Georgescu. În înregistrările obţinute de Recorder se aude cum elevii îi atrag atenţia profesorului că Mişcarea Legionară este interzisă, însă acesta spune că legionarismul a fost interzis „în mod fals”.

Pe 3 decembrie 2024, cu câteva zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, preotul le-a spus elevilor de la o clasă de a XII-a că „Antonescu e victima comuniştilor” şi că „legionarii nu au fost chiar ceea ce se spune şi ce a rămas despre ei”.

„Ne-a povestit că în tinereţe el era împotriva legionarilor, dar şi-a dat seama că nu au fost oameni răi”, povesteşte un elev prezent în clasă, sub protecţia anonimatului.

Legea educaţiei prevede că „în instituţiile de învăţământ sunt interzise activităţile de natură politică”. Într-o notă transmisă anul acesta de Ministerul Educaţiei către toate Inspectoratele Şcolare se subliniază: „În timpul procesului instructiv-educativ, cadrele didactice nu vor iniţia dezbateri cu elevii privind opţiunile politice şi nu îşi vor manifesta convingerile politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.

Într-o discuţie cu Recorder, profesorul Aurelian Damian a declarat că „nu a fost nicio propagandă, a fost o abordare în virtutea autonomiei personale”. Acesta a motivat discutarea unor subiecte care nu fac parte din programa şcolară prin faptul că „religia are amplitudinea cea mai mare de abordare, de la lumea interlopă până la lumea savanţilor”. „În şcoală, copiii trebuie să-şi formeze părerea critică”, a completat profesorul.

Potrivit edupedu.ro, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău a anunţat vineri că va fi declanşată o anchetă disciplinară la nivelul Colegiului Naţional B.P. Hasdeu, după ce Recorder a arătat că profesorul preot Aurelian Damian a predat la clasă în favoarea legionarismului şi a lui Călin Georgescu.

„Dacă se impune chiar întreruperea activităţii la catedră a profesorului, asta se va întâmpla“, a declarat şefa ISJ Buzău, Daniela Palcău, pentru edupedu.ro.

Aurelian Damian este profesor de religie la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu” de 20 de ani şi este preot slujitor la Catedrala „Sfântul Sava” din Buzău.

Mişcarea Legionară condusă de Corneliu Zelea Codreanu este responsabilă pentru multiple asasinate politice şi pentru crime în masă pe criterii antisemite. Legionarii au fost incluşi pe lista organizaţiilor interzise în România printr-o lege din 2015.

Sorin Grindeanu: O firmă românească a câştigat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului Pipirig – Vânători Neamţ a tronsonului de autostradă Târgu Mureş-Târgu Neamţ

Blinken s-a opus la sfârşitul lui 20222 Pentagonului, care voia să se lanseze negocieri de pace cu Moscova, dezvăluie NYT