Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a procurorului în cadrul unui parchet de pe lângă o judecătorie, cercetat în stare de arest preventiv, acuzat de sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.
Potrivit rechizitoriului întocmit, în perioada 16 iulie – 30 august 2024, în calitate de prim-procuror al unui parchet de pe lângă o judecătorie, învestit cu soluţionarea unei cauze penale, inculpatul a sustras de la dosarul cauzei o serie de acte de procedură și mijloace de probă relevante pentru obiectul probațiunii, informează Mediafax.
„În mod concret, în scopul împiedicării aflării adevărului şi al absolvirii de răspundere penală a suspectului ori cel puţin al îngreunării cercetărilor în cauză, inculpatul a sustras procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect şi declaraţia prin care suspectul recunoștea comiterea infracțiunii de viol în formă continuată asupra unei minore de 15 ani, precum şi ordonanţa prin care organele de cercetare penală au dispus efectuarea reconstituirii faptei, procesul-verbal de reconstituire şi planşa fotografică aferentă. Ulterior, după cum reiese din probele administrate, inculpatul a întocmit un alt proces-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect și o nouă declaraţie, consemnând că suspectul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, ci doar elemente circumstanțiale. Consecutiv, inculpatul a atașat la dosarul cauzei înscrisurile menționate în forma lor pervertită, pentru a legitima soluția de clasare pe care avea să o adopte ulterior în dosarul penal pe care-l instrumenta.”, transmite, vineri, Parchetul General, potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată.
Rechizitoriul a fost transmis Curții de Apel Galați, instanţă competentă să judece cauza în fond.
Punerea în mișcare a acțiunii față de procuror a avut loc în 13 iunie 2025, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.