Procurorul general Alex Florenţa a avut, în cursul acestei săptămâni, mai multe reuniuni de lucru cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din Republica Moldova, în cadrul unei deplasări efectuate la Chişinău.
În contextul vizitei, Alex Florenţa s-a întâlnit cu Ion Munteanu, procurorul general al Republicii Moldova, discuţie în care a fost abordată problema cooperării între cele două instituţii şi nevoia de a oferi un răspuns coerent faţă de provocări comune în contextul actual marcat de conflictul armat aflat la graniţa celor două state, precum şi dezvoltarea unor noi forme de criminalitate cu care se confruntă ele, a informat joi Parchetul General, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Totodată, s-a convenit dezvoltarea în continuare a cooperării judiciare în materie penală între cele două state, stabilirea unui plan de dezvoltare pentru paliere prioritare, cu accent pe combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei, precum şi oferirea de sprijin instituţional din partea PÎCCJ în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
La reuniune au participat Sergiu Russu şi Sergiu Brigai, adjuncţi ai procurorului general al Republicii Moldova, şi Diana Rotundu, procuror şef al Secţiei asistenţă juridică şi cooperare internaţională.
De asemenea, în cadrul vizitei de lucru, Alex Florenţa a avut întrevederi cu reprezentanţi ai Consiliului Superior al Procurorilor, ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, ai Procuraturii Anticorupţie, ai Inspectoratului General de Poliţie şi ai Ministerului Justiţiei din Republica Moldova.
Din delegaţia română a mai făcut parte procurorul-şef al Serviciului de Cooperare Judiciară Internaţională din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Flavian Popa. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)