Producătorul de uşi şi ferestre Pinum va inaugura o nouă fabrică lângă Bucureşti, la Moara Vlăsiei, printr-o investiţie totală de peste 14 milioane de euro, care dublează capacitatea de producţie a companiei

Pinum, producător de uşi şi ferestre din România, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 24,9 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul precedent. În acest an, compania va inuagura o fabrică la Moara Vlăsiei, lângă Bucureşti, printr-o investiţie totală de peste 14 milioane de euro, un proiect ce dublează capacitatea de producţie a companiei şi integrează soluţii sustenabile, inclusiv panouri solare pentru alimentarea energetică.

”Pinum, unul dintre principalii producători de uşi şi ferestre din România, a încheiat anul 2025 cu rezultate financiare solide, compania marchează o creştere cu aproximativ 20% faţă de anul precedent şi atinge cifra de 24,9 milioane de euro. Creşterea înregistrată a venit într-un context economic complex, dominat de modificările fiscale de la finalul anului 2024, iar Pinum a reuşit să menţină traiectoria ascendentă şi să îşi consolideze poziţia în piaţă prin adaptabilitate şi o strategie de business bine structurată”, anunţă compania.

Compania are o prezenţă de peste 30 de ani în România.

„Rezultatele din 2025 se datorează unei strategii coerente şi capacităţii companiei de transformare a presiunilor din piaţă în oportunităţi de dezvoltare. Ne-am consolidat relaţiile cu partenerii noştri şi am menţinut un echilibru sustenabil între calitate şi competitivitate”, a declarat Francesco Curcio, CEO Pinum.

Deşi piaţa imobiliară din România înregistrează o uşoară contracţie pe fondul schimbărilor fiscale şi al contextului geopolitic, sectorul rămâne unul atractiv, cu un potenţial de redresare rapidă, motiv pentru care Pinum anticipează pentru 2026 o perioadă de stabilizare şi o creştere mai moderată.

Un pilon strategic major îl reprezintă pentru companie integrarea inteligenţei artificiale în procesele operaţionale, astfel că, în acest an, AI-ul devine un factor decisiv în optimizarea producţiei, corectarea erorilor şi procesele de design.

”Totodată, pentru Pinum, anul 2026 este centrat pe inaugurarea noii fabrici de la Moara Vlăsiei – o investiţie totală de peste 14 milioane de euro, un proiect ce dublează capacitatea de producţie a companiei şi integrează soluţii sustenabile, inclusiv panouri solare pentru alimentarea energetică. Fabrica ocupă 20.000 mp pe un teren de 6 hectare, transformând Moara Vlăsiei într-un hub industrial important la nord de Bucureşti, iar parteneriatul cu Banca Transilvania în acest proiect subliniază încrederea în produsele şi strategia Pinum”, mai arată compania.

În paralel, Pinum deschide în 2026 un showroom în Pipera, cu o suprafaţă de 1.200 mp, care va deveni cel mai mare spaţiu de expunere al companiei. Amplasat în Faza II a proiectului de regenerare urbană Nusco City, noul showroom va fi optim compartimentat pentru prezentarea colecţiilor de uşi, ferestre şi pardoseli, dar şi a produselor altor parteneri Made in Italy.

„2026 este un an al investiţiilor strategice şi al tehnologiei – deschiderea fabricii de la Moara Vlăsiei şi a showroomului din Pipera reprezintă etape majore pentru Pinum. Aceste investiţii ne dublează capacitatea de producţie, ne permit să operăm la un nivel superior de eficienţă şi sustenabilitate şi consolidează poziţia noastră ca lider pe piaţa românească. Strategia noastră rămâne clar orientată spre creştere durabilă”, a adăugat Francesco Curcio.

De asemenea, compania estimează o creştere considerabilă a reţelei de francize în cursul acestui an. Până în prezent, reţeaua Pinum cuprinde 16 showroomuri în regim de franciză şi 3 unităţi proprii, aflându-se într-un proces accelerat de dezvoltare, iar interesul pentru franciză este în creştere în regiunile Moldovei, Transilvaniei şi în zona de vest a ţării. În perioada următoare, compania va inaugura două noi showroomuri francizate, iar obiectivul pentru acest an este deschiderea a şase unităţi noi, printre cele mai importante proiecte numărându-se un showroom francizat în Timişoara.

Compania Pinum Doors & Windows, parte a grupului Nusco, este prezentă în România din anul 1992 şi este unul dintre cei mai mari producători şi comercianţi de uşi, ferestre şi parchet la nivel local. Pinum Doors & Windows are în România un număr de 19 de showroomuri. 

 

Medic al Spitalului de Urgenţă Târgu-Jiu, bruscat de ruda unei paciente aflate la UPU, pe care încerca să o stabilizeze/ A intervenit agentul de pază, iar angajaţii au chemat Poliţia/ La ieşirea din salon, doctorul a alunecat şi s-a lovit la picior

Medic al Spitalului de Urgenţă Târgu-Jiu, bruscat de ruda unei paciente aflate la UPU, pe care încerca să o stabilizeze/ A intervenit agentul de pază, iar angajaţii au chemat Poliţia/ La ieşirea din salon, doctorul a alunecat şi s-a lovit la picior