Prof. univ. dr. Horia Barbu: Osul pacientului, soluţia ideală pentru adiţia în caz de implant. Vindecarea e mult mai rapidă

Adiţia osoasă, considerată o mare descoperire în implantologie, poate fi făcută cu os recoltat de la pacient sau cu soluţii din comerţ. Prof. univ. dr. Horia Barbu, specialist în implantologie orală, a explicat că soluţia ideală nu o reprezintă ofertele firmelor de specialitate care au multe variante de produse, ci este chiar osul recoltat de la pacienţi.

”Am învăţat foarte multe tehnici de adiţie osoasă şi într-un final am reuşit să înţeleg că, de fapt, aplicând – am plecat de la bază, învăţând fiziologia, biologia şi cum funcţionează organismul, am mers către tot felul de firme care vând tot felul de materiale din acelea care spun că sunt revoluţionare şi vindecă – şi nimic nu se compară şi nimic nu se vindecă aşa cum se vindecă osul pacientului. Deci orice adiţie pe care o faci cu osul pacientului, ceea ce nu înseamnă că este o traumă (…), ai de unde să recoltezi os fără că pacientul să simtă sau să îl doară sau să se umfle mai tare. Osul pacientului se vindecă cel mai bine şi este cel mai bun. Bineînţeles că nimeni, nicio firmă nu o să spună: nu cumpăraţi materialele noastre pentru că osul pacientului e cel mai bun. Ei o să spună: cumpăraţi materialele noastre că ele sunt cele mai bune. Dar vă dau un exemplu: fac o adiţie cu osul pacientului pe o parte, într-o lună şi jumătate este integrat osul, o lună şi jumătate, am cazuri publicate, şi pe partea cealaltă cu os bovin cumpărat din comerţ, care se vindecă în şase luni”, a explicat, luni seară, la Medika Tv, prof. dr. Horia Barbu. 
Medicul a adăugat că experienţa sa i-a arătat că, la pacienţii cărora li s-a implantat os bovin, din comerţ, vindecarea s-a făcut într-un timp dublu comparativ cu cei cărora li s-a recoltat os pentru intervenţii stomatologice. 
Dr. Horia Barbu a subliniat că, de regulă, pentru intervenţiile stomatologice care necesită adiţie de os, medicul recoltează fulgi osoşi chiar din osul maxilar, din locul unde se pune implantul.

viewscnt

UPDATE-Cel puţin opt morţi şi 83 de răniţi în sudul Columbiei, în urma prăbuşirii, la decolare, a unui avion de tip Hercules C-130 cu 114 militari şi 11 membri ai echipajului la bord

Scumpirea combustibililor, principalul efect al conflictului din Orientul Mijlociu (sondaj)