Profesor de la Harvard, arestat de agenţii americani de la Imigrări după ce a tras cu o armă cu aer comprimat, în apropiere de o sinagogă

Autorităţile pentru imigrări din SUA au arestat, în această săptămână, un profesor vizitator de la Facultatea de Drept a universităţii Harvard, după ce el a pledat vinovat la acuzaţia de a fi tras cu o armă cu aer comprimat în afara unei sinagogi din Massachusetts, cu o zi înainte de Yom Kippur, a anunţat, joi, Departamentul SUA de Siguranţă Naţională, potrivit Reuters.

Carlos Portugal Gouvea, cetăţean brazilian, a fost arestat, miercuri, de agenţii de la Imigrări şi Vamă, după ce viza sa temporară de non-imigrant a fost revocată de Departamentul de Stat al SUA, în urma a ceea ce administraţia Trump a numit ”un incident armat antisemit”, o descriere care contrazice felul în care autorităţile locale au descris cazul.

Gouvea, profesor asociat la Universitatea de Drept din Sao Paulo care a predat la Harvard în semestrul de toamnă, a fost de acord să părăsească ţara, a anunţat Departametnul de Securitate Internă. El nu a putut fi contactat pentru a-şi prezenta punctul de vedere, iar reprezentanţii Harvard au refuzat să comenteze.

Arestarea lui Gouvea vine în contextul în care administraţia Trump a făcut presiuni asupra Harvard pentru a ajunge la un acord pentru a rezolva o sumedenie de acuzaţii pe care le-a făcut la adresa, inclusiv aceea că Harvard nu a făcut destul pentru a combate antisemitismul şi a proteja studenţii evrei în campus. Harvard a intentat procese privind unele acţiuni ale administraţiei împotriva sa, iar în septembrie un judecător a decis că administraţia a stopat ilegal peste 2 miliarde de dolari în granturi pentru cercetare oferite universităţii.

Poliţia din Brookline, Massachusetts, l-a arestat pe Gouvea în 1 octombrie după ce a intervenit la sesizarea privind o persoană înarmată în apropierea templului Beth Zion, în ajunul sărbătorii de Yom Kippur. Gouvea a afirma că folosea o armă cu aer comprimat pentru a vâna şobolani în apropiere, potrivit raportului poliţiei.

El a fost de acord, luna trecută, să pledeze vinovat pentru că a tras cu arma cu aer comprimat şi să aibă şase luni de probaţiune, înainte de proces. Alte acuzaţii, pentru tulburarea liniştii, comportament împotriva ordinii şi vandalizarea proprietăţii, au fost înlăturate, ca parte a acordului.

În pofida acuzaţiilor administraţiei Trump, reprezentanţii templului  Beth Zion le-au spus anterior membrilor comunităţii că incidentul nu pare să fi fost alimentat de antisemitism, punct de vedere împărtăşit de Departamentul de Poliţie din Brookline, care a investigat cazul.

Templul a afirmat că poliţia a informat că Gouvea ”nu ştia că locuieşte în apropiere de acesta şi a tras cu arma cu aer comprimat lângă sinagogă sau că era sărbătoare religioasă”.

Poliţia din Noua Zeelandă a recuperat colierul cu un ou Fabergé înghiţit, după o aşteptare de şase zile

Meta taie bugetul pentru Metavers