Profesorul Mircea Beuran: În România sunt foarte puţine cazurile oncologice de stadii primare, 0, 1, 2; Noi ne găsim la extrema cealaltă

Cei mai mulţi dintre pacienţii români care suferă de cancer ajung la medic în stadiile 3 sau 4, când e mult prea târziu pentru ca medicina să mai facă ceva pentru ei, afirmă profesorul Mircea Beuran. El explică faptul că după vârsta de 45-50 de ani este nevoie de investigaţii mai amănunţite decât banalele analize de sânge, mai ales în cazul persoanelor care au avut în familie pacienţi cu cancer.

”Dacă ne uităm pe statistici, nu putem să spunem decât că în România sunt foarte puţine cazurile oncologice de stadii primare, 0, 1, 2, în care se spune că actul medical – că este chirurgical, că este oncologic – poate să-i dea o şansă de supravieţuire foarte mare, într-un procent mare, pacientului. Noi ne găsim la extrema cealaltă, stadiul 3 – stadiul 3 este un stadiu în care este un melanj între oncologie-chirurgie sau chirurgie-oncologie, şi mergi către aşa-zisa radicalitate, la care nu totdeauna poţi să o abordezi în totalitate – şi stadiul 4, care peste tot în lume este un stadiu de paliaţie. Nu poţi să-i mai oferi confortul necesar, un statut social, un statut de familie, faci nişte gesturi de a stabiliza cât de cât şi modul în care paliaţia aceasta să dea un confort minimal pacientului şi familiei din care provine pacientul”, a afirmat Mircea Beuran, luni seară, la . 

 
Medicul e de părere că această realitate ”arată foarte clar anumite lucruri care nu se fac sau nu participă populaţia la screening-urile care ar trebui făcute”.
 

Mircea Beuran a arătat că în prezent medicina oferă posibilitatea ca boala malignă să fie descoperită în stadii incipiente. 
 
”De exemplu, dacă ai într-o familie în care provin bunicii, părinţii cu boli oncologice, va trebui foarte clar să te controlezi mult mai devreme. Oamenii aceştia nu fac lucrul acesta, de foarte multe ori ei lasă să apară durerea, zice eu ştiu că dacă mă doare atunci începe boala. Este un fals, de foarte multe ori această durere este foarte tardivă. Sunt zone în structura corpului omenesc în care debutul bolilor este asimptomatic, nu te doare, nu păţeşti nimic, să zicem, dar înăuntru se dezvoltă o tumoră. Sau ai o anumită vârstă, ai depăşit 45-50 de ani, mă duc să-mi fac un control, dar nu sânge şi electrocardiogramă cum se făceau acum 50 de ani, mă duc să fac un examen complet în care, alături de nişte analize de sânge, de urină, de nişte parametri biologici, de nişte markeri, pentru virusuri, pentru inflamaţie, pentru boli maligne, la ora actuală sunt suficient de mulţi markeri descoperiţi care, din vreme, dacă începi să te cauţi, poţi să prinzi stadiul bolii mult mai devreme”, a explicat medicul.
 
Potrivit acestuia, investigaţii precum endoscopia superioară sau colonoscopia totală trebuie luate în calcul pentru depistarea unor afecţiuni grave, medicul subliniind că nu trebuie ca boala să ajungă în stadii supărătoare pentru ca un pacient să ajungă la medic.
 
”Nu ai cum să le faci pe toate când te aduce cu targa la spital”, a concluzionat Mircea Beuran.

Chirurgul Mircea Beuran: Nu există zi în chirurgie să nu operăm minim 2-3, maxim 5-7 cancere de tub digestiv în fiecare zi. Vârsta bolnavilor a scăzut şi la 30 de ani

România, în plin război hibrid. Cum răspunde liderul UDMR întrebat dacă mai sunt posibile alegeri viciate