Tinerii care susţin examenul de bacalaureat pot beneficia de programe gratuite de pregătire organizate de Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti. Oficialii instituţiei de învăţământ anunţă că astfel de programe vor acoperi discipline precum Limba şi literatura română, Matematică, Chimie, Economie, Logică şi Informatică şi vor avea loc în campusul universităţii, programul fiind făcut online.
”Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti vine în sprijinul elevilor din ultimul an de liceu, oferindu-le oportunitatea de a se pregăti gratuit pentru examenul de bacalaureat! Printr-un program special, elevii vor putea beneficia de experienţa şi îndrumarea cadrelor didactice universitare la discipline esenţiale precum: precum Limba şi literatura română, matematică, chimie, economie, logică şi informatică”, anunţă, luni, Universitatea din Ploieşti.
Cursurile de pregătire vor avea loc în campusul universitar, în sala FA1, conform unui program bine structurat. Câteva dintre cursuri sunt programate a fi susţinute online.
”Participarea este deschisă tuturor elevilor interesaţi şi nu presupune niciun cost! Aceasta este o oportunitate valoroasă pentru viitorii absolvenţi de a-şi consolida cunoştinţele şi de a se pregăti eficient pentru examenul de bacalaureat sub îndrumarea unor profesori universitari experimentaţi”, transmit oficialii universităţii.
Aceştia precizează că informaţii suplimentare se regăsesc site-ul universităţii dar şi pe conturile de pe reţelele sociale ale instituţiei de învăţământ.