Programul Anghel Saligny va continua – Anunțul președintelui CJ Vâlcea după o ședință a coaliției de guvernare

#image_title

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a declarat că Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” va continua, în urma unei ședințe a coaliției de guvernare care a avut loc la sediul Guvernului.

La întâlnire au participat prim-ministrul Ilie Bolojan, lideri ai partidelor din coaliție, precum și președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a fost și inițiatorul reuniunii. Potrivit lui Rădulescu, discuțiile au vizat, pe lângă agenda stabilită, și necesitatea continuării programului Anghel Saligny, considerat esențial pentru dezvoltarea comunităților locale.

„Considerăm că Programul Anghel Saligny este de mare importanță pentru unitățile administrativ teritoriale, care au nevoie să-și dezvolte infrastructura, pe toate palierele ei. O comunitate nu se poate dezvolta fără drumuri bune, fără rețele de apă și canalizare sau gaze naturale. Iar prin acest program se pot face astfel de investiții, pe care primăriile sau consiliile județene nu le pot face cu bani din bugetele lor. Mă bucur că s-a înțeles că este nevoie să continue acest program și că se caută soluții pentru ca banii alocați să fie repartizați, cu prioritate, către proiectele cele mai importante. S-a dovedit că dialogul susținut de argumente este calea păstrării unei coaliții de guvernare, care să găsească soluțiile cele mai bune, pentru reducerea deficitului bugetar, fără oprirea investițiilor. Deci, se poate, dacă există voință politică! Programul Anghel Saligny va continua!”, declară Rădulescu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Serie A: Acuzat de implicare într-un caz de trucare a unui meci, portarul echipei Udinese a fost suspendat două luni

Acuzații grave bubuie la Washington: România lipsește din discuțiile strategice