Proiect de reabilitare, cu fonduri europene, a Muzeului ”Octavian Goga” din Ciucea, adoptat de CJ Cluj

Un proiect care vizează reabilitarea, cu fonduri europene, a Muzeului ”Octavian Goga” din Ciucea a fost adoptat de Consiliul Judeţean Cluj, fiind creat astfel cadrul legal pentru semnarea contractului de finanţare.

Consiliul Judeţean Cluj anunţă, într-un comunicat de presă, că a adoptat, în cadrul şedinţei extraordinare care a avut loc joi, hotărârea referitoare la aprobarea iniţiativei privind ”Restaurarea, consolidarea şi conservarea Ansamblului «Octavian Goga» din comuna Ciucea” şi a cheltuielilor legate de aceasta.

Adoptarea acestei hotărâri a fost necesară pentru crearea cadrului legal pentru semnarea contractului de finanţare şi asigurarea realizării obiectivului de investiţie.

”Dorim să parcurgem într-un timp cât mai scurt aceste etape premergătoare începerii efective a lucrărilor. Avem întreaga convingere că fiecare intervenţie propusă în cadrul acestui proiect va contribui în mod semnificativ la redobândirea strălucirii şi a frumuseţii de odinioară a acestui bijuterii arhitecturale a Clujului, atât de încărcată de istorie şi de semnificaţii profunde pentru românii din Transilvania şi de pretutindeni”, a afirmat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

CJ Cluj a obţinut finanţare europeană nerambursabilă pentru proiectul ”Restaurarea, consolidarea şi conservarea Ansamblului «Octavian Goga» din comuna Ciucea”, fondurile fiind asigurate prin Programul Regional Nord Vest 2021-2027.

Proiectul vizează intervenţii în ceea ce priveşte reabilitarea, restaurarea şi punerea în valoare a Clădirii Castel, reabilitarea Mausoleului ”Octavian Goga”, a Casei ”Ady Endre”, precum şi a anexelor acesteia, a Casei Albe, a Casei de pe stâncă, reabilitarea şi refuncţionalizarea Teatrului de vară în pavilion de primire, reabilitarea Cabinei poartă de lemn, reabilitarea mausoleului temporar ş.a.

Bugetul destinat acestor lucrări este de 42.383.569,44 lei, TVA inclus. 

Muzeul Memorial ”Octavian Goga” din Ciucea se află în proprietatea Consiliului Judeţean Cluj, care îi subvenţionează şi coordonează activitatea. Din punct de vedere ştiinţific, muzeul este coordonat de Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Cluj.

Medicul amendat pentru că nu a intervenit în cazul copilului mort de peritonită în Spitalul Judeţean din Târgu Jiu nu a semnat procesul-verbal şi e posibil să conteste amenda

INSCOP Research: Marcel Ciolacu(PSD) şi George Simion(AUR), pe primele două locuri în turul I la alegerile prezidenţiale