Proiect în valoare de aproape 24 de milioane de lei, cofinanţat din fonduri europene, pentru reabilitarea energetică a imobilului în care funcţionează serviciile publice din subordinea Prefecturii Braşov

Prefectura Braşov a semnat un contract de finanţare în valoare de aproape 24 de milioane de lei pentru reabilitarea energetică a imobilului în care funcţionează serviciile publice comunitare. Contractul de finanţare a investiţiei a fost semnat, marţi, de reprezentanţii Prefecturii şi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru.

Proiectul ”Renovarea energetică a sediului Serviciilor Publice Comunitare Braşov” are valoarea totală de 23.957.656 lei, din care valoarea finanţării europene nerambursabile, din Fondul European de Dezvoltare Regională, este de 14.836.040,20 lei. 

 
În cadrul proiectului, imobilul în care funcţionează serviciile publice din subordinea Prefecturii Braşov – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte – va deveni eficient energetic pe o suprafaţă de peste 2.900 de metri pătraţi. 

 
Potrivit Prefecturii, imobilul are o vechime de peste 50 de ani, iar costurile cu încălzirea şi consumul de energie electrică sunt mari, existând un consum anual specific de energie finală pentru încălzire de 82,82 KWh/m2 şi un consum de energie primară de 238,47 KWh/m2 an, clădirea fiind încadrată în clasa energetică C. 
 
La finalizarea investiţiei se aşteaptă scăderea consumului anual de energie primară de la 238,47kwh/m2 la 60,90kwh/m2, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră de la 29,53 kgCo2/m2 la 7,65 kgCo2/m2 şi diminuarea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire de la 82,82 kwh/m2 la 30,54 kwh/m2.
 
Proiectul va include izolarea pereţilor exteriori cu vată minerală bazaltică; izolarea planşeului terasei cu vată minerală bazaltică; izolarea termică a plăcii pe sol/peste subsol; montare ferestre/uşi exterioare din aluminiu cu geam termopan tripan; montare sistem de umbrire exterioară cu reglare automată inteligentă; montarea unui sistem de iluminat interior nou cu tehnologie LED; montarea unui sistem centralizat de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii, cu o eficienţă de minimum 70%; montarea unui sistem cu panouri solare presurizate cu tuburi vidate.
 
În paralel se vor realiza lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă pentru remedierea deficienţelor constatate în expertiza tehnică; se va înlocui stratificaţia existentă a acoperişului de peste etajul 2 cu sisteme uşoare de termo-hidroizolaţii; reparaţii locale ale pereţilor şi planşeelor în zonele de intervenţie pentru realizarea consolidărilor structurii de rezistenţă şi refacerea integrală a finisajelor interioare după executarea lucrărilor de intervenţie.
 
Termenul de finalizare a întregului proiect este estimat a fi în luna februarie 2028.
 
Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Creţu, a declarat că proiecte de acest fel sunt implementate în contextul în care peste 60% din clădirile publice din Regiunea Centru au fost construite înainte de 1990 şi au mari pierderi de energie care implică facturi de întreţinere foarte ridicate. 
 
”Din această stare de lucruri decurge interesul crescut al autorităţilor publice pentru eficientizarea energetică a fondului construit pe care-l au în administrare. Pentru a veni în sprijinul lor, în cadrul PR Centru avem alocate aproape 66 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile şi, prin utilizarea lor, estimăm că la finalul programului vom avea peste 91.000 de mp de clădiri publice cu consum redus de energie. Investiţia pe care o va derula Instituţia Prefectului Judeţul Braşov este parte din acest efort, contribuind la cuantumul total al spaţiilor publice reabilitate cu aproape 3.000 mp, realizând şi o reducere substanţială, de aproape 75%, a emisiilor de gaze cu efect de seră”, a precizat Simion Creţu.

Proiect în valoare de aproape 24 de milioane de lei, cofinanţat din fonduri europene, pentru reabilitarea energetică a imobilului în care funcţionează serviciile publice din subordinea Prefecturii Braşov

Senatorii USR din Comisia de sănătate, vot împotriva iniţiativei legislative care reglementează profesia de psiholog: Nu ne putem permite să avem o lege aparent frumoasă pe hârtie şi toxică în practică