Proiect iniţiat în Parlament de Cosette Chichirău, prin care CCR să fie scoasă din procedura de validare a candidaturilor la preşedinţie

Deputatul Cosette Chichirău, membru al Platformei DREPT, anunţă că depune, marţi, în Parlament un proiect legislativ prin care Curtea Constituţională să fie scoasă din procedura de validare a candidaturilor la preşedinţie, astfel încât CCR ”să nu poată deveni jucător politic”.

Cosette Chichirău a scris pe Facebook că legea pentru alegerea Preşedintelui Românie trebuie modificată, pentru ca situaţia invalidării unui candidat, fără ”obiective clare”, să nu se mai repete.

”Îndreptăm lucrurile! În mod clar, legea pentru alegerea Preşedintelui României trebuie modificată. Cazul invalidării unui candidat, fără motive obiective clare, nu trebuie să se mai repete. De aceea, astăzi depunem un proiect legislativ prin care modificăm Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României astfel încât CCR, o instanţă ai cărei membri sunt desemnaţi politic, să fie scoasă din procedura de validare a candidaturilor şi să nu poată deveni un jucător politic. Platforma DREPT luptă pentru alegeri corecte, în care oricine poate candida dacă îndeplineşte condiţiile legale şi în care voturile sunt numărate corect”, a afirmat deputata Cosette Chichirău.

Potrivit acesteia, cele mai importante probleme juridice vor fi soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ”unde activează judecători cu zeci de ani de experienţă şi nu oameni susţinuţi de partide”.

”CCR îşi va păstra rolul constitutional de a valida rezultatele alegerilor, dar principalele atributii trec la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ca să fie clar, Diana Şoşoacă este un personaj toxic al politicii româneşti, cu zeci de poziţionări anti-europene, discriminatorii sau xenofobe. Tocmai de asta colegul nostru, Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a formulat ieri o plângere penală la Parchetul General acuzând-o pe Diana Şoşoacă de promovarea de doctrine antisemite şi legionare. Justiţia intr-un stat de drept este realizată de instanţele judecătoreşti, nu de instante numite politic, asa cum este CCR”, a adăugat Cosette Chichirău.

 

Ambasada SUA: Departamentul de Stat a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România

„Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, va putea fi văzut de vineri în cinematografele din peste 30 de oraşe din ţară – VIDEO