Senatul a votat proiectul de lege care vizează modificarea Codului Civil în ceea ce priveşte păstrarea numelui după divorţ. Astfel, persoanele divorţate îşi pot păstra numele din timpul căsătoriei fără acordul fostului soţ. Preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu, unul dintre iniţiatorii proiectului, afirmă că alegerea numelui este „o manifestare individuală de voinţă, nu o negociere sau un instrument de presiune”. Potrivit proiectului, se deblochează procedura divorţului la notar atunci când conflictul era doar asupra numelui.
Preşedintele PNL Argeş, Alina Gorghiu, a anunţat, vineri, că Senatul României a votat proiectul de lege iniţiat alături de mai mulţi colegi ai săi privind modificarea Codului civil în materia numelui după divorţ.
Potrivit sursei citate, proiectul a primit raport de admitere, cu amendamente admise, din partea Comisiei juridice şi a fost adoptat de Senat.
Concret, legea elimină acordul fostului soţ ca o condiţie pentru păstrarea numelui din timpul căsătoriei.
„Fiecare persoană decide singură ce nume poartă după divorţ. Dacă nu se exprimă o opţiune, se păstrează automat numele din timpul căsătoriei”, precizează Gorghiu.
Ea mai spune că se deblochează procedura divorţului la notar atunci când conflictul era doar asupra numelui.
„Am modificat articolele 375, 376 şi 383 din Codul civil pentru a transforma alegerea numelui într-o manifestare individuală de voinţă, nu într-o negociere sau într-un instrument de presiune”, subliniază Gorghiu.
Preşedintele PNL Argeş precizează că este o intervenţie legislativă punctuală, dar „cu efect real”, cu „mai puţină birocraţie, mai puţine procese inutile şi mai mult respect pentru identitatea fiecărei persoane”.
Proiectul votat de Senat urmează să ajungă la Camera Deputaţilor, care este for decizional.


