Proiectul care face din România o forță pe piața gazelor naturale: Începe forajul în Marea Neagră

Munca de dezvoltare a Neptun Deep a început în 2012 cu prima descoperire comercială, iar la momentul acesta pot spune că proiectul este în grafic, iar în 2025 suntem pregătiţi să începem forajul pe prima sondă, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Cristian Hubati, membru Directorat şi responsabil pentru Explorare şi Producţie la OMV Petrom.

„Munca de dezvoltare a Neptun Deep a început în 2012 cu prima descoperire comercială. Din 2013-2014, lucrăm la acest proiect din altă poziţie. Deci, în proiectele de dezvoltare offshore şi în special cele de mare adâncime, vorbim de 12, 13, 15 ani de muncă continuă. Este extrem de importantă stabilitatea şi predictibilitatea, în momentul în care începi să dezvolţi astfel de proiecte.

La un an şi trei luni, ce pot să vă spun este că suntem în grafic şi aş vrea să subliniez că marea majoritate a proiectelor de această anvergură încep să înregistreze întârzieri în prima treime a proiectului. Nu suntem în situaţia asta. Suntem absolut în grafic în momentul acesta din punct de vedere „schedule” şi din punct de vedere al bugetului. Am început lucrările pentru suprastructura platformei în Indonezia, la mijlocul anului acesta. Am început, de asemenea, să lucrăm pentru picioarele platformei, în Italia. Am început lucrările la staţia de tratare a gazelor şi de măsurare, iar acest lucru se întâmplă în ţară. Am pornit în luna septembrie.

Curând, în 2025, suntem pregătiţi să începem forajul pe prima prima sondă (…) Cred în potenţialul Mării Negre şi categoric urmărim această oportunitate”, a spus Hubati.

În viziunea reprezentantului OMV Petrom, ponderea gazului în mixul energetic al României ar urma să crească, până în 2030, cu 25%.

„Din păcate, deocamdată, gazul are o pondere de 30% în mixul energetic actual al României. Până în 2030, prognozele sunt că va creşte cu 25%. Până în 2040, va avea, pe măsură ce sursele de energie verde intră în mixul de energie, un rol din ce în ce mai dominant şi va juca un rol de echilibrare, de substituire a surselor de energie care vin cu amprentă de carbon mai mare, cum ar fi de exemplu cărbunele. De asemenea, va juca un rol în producerea hidrogenului. Cred că gazul va avea pentru România în special un viitor în următorii 10-15-20 de ani”, a afirmat Cristian Hubati.

Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de OMV Petrom şi Romgaz (prin subsidiara sa Romgaz Black Sea Limited), fiecare dintre companii cu o cotă de participaţie de 50%. Investiţiile necesare pentru faza de dezvoltare a proiectului sunt de până la patru miliarde de euro.

Producţia a fost estimată la circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a circa 4,3 milioane de gospodării multiplicată de aproximativ 30 de ori.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep, în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone, anual, şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

Cum ne pregătim pentru eliminarea plafonării preţurilor la energie sau care vor fi cele mai mari provocări ale iernii pentru sistemul energetic naţional, sunt doar câteva dintre subiectele abordate, luni, în cadrul evenimentului „Profit Energy.forum – Energia românească post-plafonare – Ediţia a VIII-a”.

Ponta merge pe ‘contrasens’ în cazul CCR-Șoșoacă: ‘E foarte bine ce a decis CCR!’

Lidia Fecioru, declarația care a încins internetul: Copilul are și din genele celor cu care s-a culcat mama înainte – Reacții dure ale unor vedete