Proprietarul barului ”Le Constellation” de la Crans-Montana, în Elveţia, în care au murit 40 de persoane într-un incendiu în noaptea de Anul Nou, a fost condamnat în Franţa, în 2008, cu privire la proxenetism,. relatează AFP.
Investigaţiile continuă în vederea înţelegerii tragediei de la Crans-Montana, unde 40 de persoane au murit, iar alte 116 au fost rănite într-un incendiu.
Managerul francez al localului şi soţia sa sunt anchetaţi începând de sâmbătă, în Elveţia, cu privire la ”omor prin neglijenţă”.
Ancheta urmează să facă lumină cu privire la eventuale responsabilităţi atât ale comunei elveţiene, cât şi ale cuplului francez Jacques şi Jessica Moretti, proprietarii barului ”Le Constellation” care au efectuat lucrări de amploare la cumpărarea localului abandonat, în 2015.

Jacques Moretti, originar din Corsica, este cunoscut justiţiei franceze cu privire la fapte vechi de proxenetism.
Cotidianul regional francez Le Dauphiné Libéré dezvăluie că Jacques Moretti a fost condamnat în 2008 de către Tribunalul Corecţional de la Annecy, en Haute-Savoie, cu privire la incitare la prostituţie, la ”12 luni de închisoate, dintre care opt cu suspendare” cu privire la fapte care au avut loc ”în anul 2005”.
De Revelion, un incendiu extrem de rapid şi violent a devastat barul ”Le Constellation”, frecventat de tineri, la Crans-Montana, care a prins în capcană clienţii, în principal minori şi adulţi tineri.
Patruzeci de persoane cu vârste între 14 şi 39 de ani au murit, iar alte 116 au fost rănite în sinistru.
Jumătate dintre morţi erau minori.
Este vorba despre 22 de elveţieni, unul cu dublă naţionalitate franceză, şi 18 străini, potrivit poliţiei cantonului Valais.
Potrivit Quai d’Orsay, nouă francezi au murit în incendiu.
Între răniţi se află 69 de elveţieni, 23 de francezi şi 12 italieni, unii cu dublă cetăţenie.
O ceremonie în memoria victimelor este programată vineri la Crans-Montana, la care urmează să ia parte şi preşedintele francez Emmanuel Macron.


