Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu – Două persoane care au şicanat un reporter de televiziune, identificate de jandarmi şi duse la Poliţie

Două persoane care, în timpul protestului din Piaţa Constituţiei din Bucureşti la care participă susţinători ai lui Călin Georgescu, au şicanat un reporter de televiziune, folosind vuvuzele şi adresând expresii jignitoare, au fost identificate de jandarmi şi duse la Poliţie, pentru cercetări.

Potrivit Jandarmeriei Bucureşti, în timpul desfășurării adunării publice din Piaţa Constituţiei, în jurul orei 13:15, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care se desfășura transmisiunea în direct a unui post de televiziune, șicanând reporterul, cu scopul de a-și exprima nemulțumirile față de modul în care trustul prezintă opiniei publice anumite informații (au folosit vuvuzele aproape de urechea reporterului și au adresat expresii jignitoare).

 
Jandarmii au identificat două persoane implicate, acestea fiind duse la secția de Poliție, și au fost întocmite actele necesare stabilirii situației de fapt.
 

”De asemenea, transmitem tuturor jurnaliștilor să apeleze la forțele de ordine din imediata apropiere, ori de câte ori sunt implicați în situații similare sau observă încălcări ale cadrului legal în vigoare”, a arătat sursa citată.
 
Susţinătorii lui Călin Georgescu s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei, la solicitarea acestuia, şi cer în continuare reluarea turului al doilea ale alegerilor prezidenţiale. Se strâng semnături pentru susţinerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile din luna mai.

Dezmăț pe bani publici: Donald Trump a cheltuit 10,7 milioane de dolari pe golf, în prima lună de mandat

Papa Francisc ”s-a odihnit bine” în a opta noapte la spital, dar nu va prezida rugăciunea Angelus de duminică, anunţă Vaticanul. El urmează să rămână spitalizat toată săptămâna viitoare. Cardinalul Pietro Parolin respinge ”speculaţii inutile”