Proteste în Abhazia: Manifestanţii refuză să evacueze clădirea parlamentului, ocupată cu o zi înainte

La Tbilisi, manifestanţii din regiunea separatistă Abhazia, sprijinită de Rusia, au refuzat sâmbătă să părăsească clădirea parlamentului pe care au ocupat-o cu o zi înainte, în semn de protest faţă de un acord de investiţii semnat cu Moscova, transmite Reuters.

Aceştia au respins oferta propusă de preşedintele regiunii, Aslan Bzhania, care a declarat că va demisiona şi va organiza alegeri anticipate doar dacă protestatarii evacuează clădirea parlamentului din capitala regiunii, Suhumi.

Potrivit agenţiei ruse de ştiri RIA, Bzhania a anunţat că intenţionează să candideze în alegerile anticipate şi a propus numirea unui vicepreşedinte ca preşedinte interimar.

”Când vor părăsi clădirea, voi redacta scrisoarea mea de demisie şi vom vedea în alegerile noi cât sprijin vor primi,” a spus Bzhania.

Într-o declaraţie, manifestanţii au subliniat că protestul nu este îndreptat împotriva relaţiilor strânse cu Rusia, însă îl acuză pe Bzhania ”defolosirea acestor relaţii în interes personal şi manipularea lor pentru consolidarea regimului său”.

Ministerul de Externe rus a declarat vineri că urmăreşte ”cu îngrijorare situaţia de criză” şi a sfătuit cetăţenii ruşi să evite deplasările în Abhazia.

Rusia a recunoscut Abhazia şi Osetia de Sud ca state independente în 2008, după războiul de cinci zile cu Georgia.

Abhazia este recunoscută internaţional ca parte a Georgiei, deşi s-a separat de aceasta în urma conflictelor din anii 1990, iar Rusia continuă să susţină economic şi militar regiunea.

 

Klaus Iohannis, primit de preşedintele Republicii Federale Germania: Cei doi au încurajat dezvoltarea cooperării economice şi a investiţiilor bilaterale / România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina pentru a rezista agresiunii ruse

L’Equipe: România şi Kosovo se acuză reciproc după ce meciul din Liga Naţiunilor a fost abandonat / Ce spune federaţia kosovară