Provocările continuă în Rep. Moldova: Podul de legătură cu Transnistria ar fi fost minat. Serviciile specializate sunt la faţa locului

Un apel prin care poliţia a fost sesizată a fost făcut la scurt timp după ce circulaţia pe pod a fost reluată, fiind efectuate verificări după ce un bărbat cu o cutie suspectă a refuzat să prezinte conţinutul acesteia.

„Calificăm aceste acţiuni drept provocări în adresa instituţiilor statului, pentru a fi acuzate de îngrădirea deplasării cetăţenilor pentru a-şi exercita dreptul la vot. În acelaşi timp precizăm că, de fiecare dată, oamenii legii sunt obligaţi să reacţioneze conform protocoalelor pentru a exclude orice risc la securitatea cetăţenilor”, precizează Poliţia din R. Moldova.

Poliţia îi îndeamnă pe cei care intenţionat provoacă instituţiile statului să se abţină de la astfel de gesturi şi să permită desfăşurarea corectă a scrutinului electoral, exercitarea dreptului la vot a fiecărui cetăţean şi evitarea inutilă de consum a resurselor.

Anterior, Comisia Electorală Centrală (CEC) a transmis că există semnale despre transportarea alegătorilor și către unele secții de votare din țară, în special fiind vorba despre cele organizate pentru cetățenii din stânga Nistrului.

Reacția PSD după ce PNL a acuzat posibila renunțare la Programul Național de Investiții `Anghel Saligny`: Dezinformarea nu e o soluție

A murit, dar nu scapă de rușine: Fostul premier scoţian Alex Salmond are o nouă acuzație de agresiune sexuală