Ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru, spune, joi, după şedinţa Executivului, că proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru instituirea unor măsuri legate de PNRR este coiniţiat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) şi de Ministerul de Finanţe, iar dialogul în cadrul Guvernului se poartă de aproape două săptămâni pe conţinut, astfel că acesta se cunoaşte foarte bine în Coaliţie.
“Aş vrea să subliniez că acest proiect de OUG este coiniţiat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi de Ministerul Finanţelor, că dialogul în cadrul Guvernului se poartă de circa două săptămâni pe conţinut, că bineînţeles am avut discuţii inclusiv cu prim-ministrul şi între domnia sa şi liderii din coaliţie.
Sunt convins că, după această conferinţă de presă în care precizăm clar despre ce este vorba şi cumva eliminăm de pe masă neclarităţile cu privire la impactul pe care acest act normativ îl are şi respectiv care sunt beneficiile sale, vom avea mult mai puţine amendamente posibile. În acest moment, ce vă pot spune din şedinţa de Guvern este că avem ca obiectiv ca, până în ziua de marţi, săptămâna viitoare, să venim cu o formă care să ia în calcul observaţiile pe care ministerele le-au mai avut sau posibile lucruri pe care le putem adăuga pentru o mai bună claritate.
Prin urmare, există mici lucruri care vor adăuga claritate documentului, dar nu vor exista mari amendamente cu privire la scopul şi principiile pe care ordonanţa le va avea”, a afirmat Pîslaru, potrivit Agerpres.
Reacţia sa a venit după ce social-democraţii au anunţat că proiectul de OUG nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare şi, prin urmare, nu a primit avizul miniştrilor PSD.
Întrebat dacă actualul proiect a fost pe masa Coaliţiei vreodată, ministrul a răspuns: “Ceea ce aş vrea să precizez este faptul că există şedinţe formale de Coaliţie şi există, evident, consultări între membrii Coaliţiei, inclusiv cu prim-ministrul. Aceste consultări au loc în permanenţă, deci nu ai nevoie de şedinţe formale de Coaliţie pentru aprobarea conţinutului”.
“Eu, cu siguranţă, vă pot confirma că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul de Finanţe au stat de vorbă cu absolut toţi miniştrii implicaţi şi am dat toate clarificările necesare, astfel încât, în acest moment, în Coaliţie se cunoaşte conţinutul foarte bine. De aceea am avut şi această primă lectură astăzi, tocmai pentru a înlătura orice fel de neclarităţi sau eventuale suspiciuni cu privire la impactul, obiectivele şi lucrurile pe care le aduce ca beneficii acest act normativ”, a adăugat acesta.
Pîslaru a subliniat că primarii vor primi răspunsuri cu privire la sursele alternative de finanţare pentru proiectele rămase fără finanţare.
“Am discutat chiar în şedinţa de Guvern că vom pregăti o adresă prin care vom răspunde acestor întrebări pe care autorităţile locale le pun cu privire la sursele alternative de finanţare. Este evident că, având în vedere că discutăm de un decalaj de zeci de miliarde de lei, până la urmă, faţă de posibilităţile de finanţare imediată pe care România le are, inclusiv dacă punem cap la cap toate fondurile europene sau programele pe care le avem acum, vom fi nevoiţi ca unele proiecte să fie fazate, deci să fie cumva finanţate în timp (…).
Ceea ce vreau să clarific este că sper că după ce am avut astăzi prima lectură, după ce au fost date clarificările necesare cu privire la scopul ordonanţei, o mare parte din aceste aspecte critice identificate de autorităţile locale cred că au fost rezolvate sau sunt pe cale de a fi rezolvate”, a mai spus el.
Ordonanţa de urgenţă privind suspendarea proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trebuie adoptată doar în baza consensului politic între partidele din Coaliţie, a transmis, joi, PSD.
Social-democraţii au anunţat că vor stabili în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional de luni propuneri pentru amendarea actualului proiect de Ordonanţă de Urgenţă.
PSD spune că a exprimat foarte clar şi foarte ferm decizia de a nu mai susţine nicio decizie majoră a Guvernului care este promovată fără a exista un consens politic între partidele din arcul guvernamental.
“Respectarea mecanismului decizional convenit în Acordul Politic este necesară pentru buna funcţionare a Guvernului. Ca atare, conducerea PSD va stabili în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional de luni, 18 august, un set de propuneri pentru amendarea actualului proiect de Ordonanţă de Urgenţă. Vocea aleşilor locali ai PSD care reprezintă mai mult de jumătate din comunităţile locale din România trebuie ascultată. PSD va ţine cont de constrângerile bugetare, dar nu poate accepta ca investiţiile avansate din PNRR să depindă de o decizie arbitrară a unui ministru. Este nevoie de criterii clare şi obiective pentru a preveni blocajele nejustificate”, se mai arată în comunicatul PSD.