PSD acuză PNL că a făcut alianță cu AUR la Iași

Afirmaţiile liderului PSD Iaşi vin după ce Alexandru Muraru preciza cu o zi în urmă că alianţa ”toxică” PSD-AUR nu se opreşte doar la mutarea unor voturi pentru George Simion în turul întâi la alegerile prezidenţiale, ci va exista o colaborare şi la nivel local.

Liberalul Muraru a dat ca exemplu Iaşiul, unde s-ar pregăti o alianţă PSD-AUR-USR în Consiliul Local.

PSD a respins aceste acuzaţii şi a spus că dimpotrivă, PNL a votat vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Iaşi cu sprijinul unui consilier AUR.

”Muraru, şeful PNL Iaşi, a aprobat negocierea cu AUR, iar preşedintele Consiliului Judeţean Costel Alexe a atras votul AUR şi şi-a montat doi vicepreşedinţi liberali la judeţ. Astfel, la Consiliul Judeţean Iaşi avem acum alianţa penalo – extremistă PNL – AUR. Cât de ipocrit poate fi acest individ Alexandru Muraru, supranumit Deputatul Zero! Să aibă filiala plină de penali, să facă alianţă la Consiliul Judeţean cu AUR, extremiştii la care zbiară de doi ani, şi-apoi să iasă în public şi să-i înfiereze”, susţine liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, într-un comunicat de presă.

PSD Iaşi îl acuză pe şeful ieşean al PNL, Alexandru Muraru, că ”este naşul celei mai toxice combinaţii din România anului 2024, respectiv alianţa penalo-extremistă PNL – AUR de la Iaşi”.

Social-democraţii ieşeni consideră că Muraru şi-a compromis cariera politică şi relaţiile din sfera diplomatică, acceptând coabitarea cu AUR, doar pentru a avea susţinerea lui Costel Alexe la alegerile parlamentare.

Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat vineri că planul PSD nu se referă doar la ajutorul dat lui George Simion pentru a intra în turul doi la prezidenţiale, ci vor exista şi majorităţi PSD-AUR în diverse consilii locale sau judeţene din ţară.

Liberalul a precizat că PSD, AUR şi USR ar fi bătut palma ca să facă majoritate în Consiliul Local Iaşi, urmând ca săptămâna viitoare să fie aleşi cei doi viceprimari ai Iaşiului.

USR Iaşi a respins această ipoteză, motivând că filiala are ”o decizie statutară prin care se interzice formarea de alianţe cu PSD şi AUR, ba chiar şi cu PNL”.

PSD îl ironizează pe Mircea Geoană: Ziua în care a predat înapoi ceasurile primite de la Vanghelie

Simona Halep va evolua contra sportivei chineze Yue Yuan, în primul tur de la turneul WTA 250 de la Hong Kong