Președintele Senatului României, Ilie Bolojan, și-a făcut un adevărat titlu de glorie din reducerile de personal din cadrul instituției pe care momentan o conduce. PR-ul masiv a fost folosit ca suport pentru promovarea sa ca principal candidat la funcția de prim-ministru/ Vicepreședintele național PSD, Gheorghe Șoldan, președinte al Consiliului Județean Suceava ridică însă ștacheta și arată ce înseamnă adevăratele reduceri.
`La jumătate protocolul, birotica și întreținerea. Am refuzat sporurile nejustificate!`
Foștii parteneri, posibil și viitorii, de la PSD susțin că în cazul lui Ilie Bolojan e doar PR și că reduceri pe bune înseamnă eliminarea cheltuielilor nejustificate pentru a da un exemplu populației că se fac sacrificii de sus în jos.
”24 de milioane de lei, economie cu cheltuielile de funcționare
În timp ce alții doar vorbesc, noi, la Consiliul Județean Suceava, am redus cheltuielile de funcționare cu 24 de milioane de lei, față de cele făcute de vechea administrație în aceeași perioadă de referință.
Am redus la mai bine de jumătate cheltuielile cu protocolul, birotica și întreținerea, am refuzat sporurile nejustificate, cum ar fi sporul de antenă, am redus numărul de angajați (de la 220 la 178) și am renunțat la o structură căreia nu îi simte nimeni lipsa: Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP).
O structură cu 16 membri, pentru care se alocau indemnizații în valoare de aproximativ 52.000 de lei în fiecare lună.
Toți acești bani economisiți pleacă în investiții, care înseamnă dezvoltarea județului.
Vom continua!”, a scris pe pagina sa de Facebook oficialul.
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, anunţă că procesul de restructurare a numărului de angajați de la Senat a fost finalizat și, astfel, a fost redus numărul de posturi de la 796 de posturi, la 649. Asta înseamnă o reducere de aproape 20 la sută din posturi.
Într-o postare pe Facebook, Bolojan spune că restructurarea este rezultatului unei normări corecte a personalului şi reducerii posturilor de consilieri. El arată că economia la fondul de salarii este de 3,5 milioane de euro anual.
„Poate nu pare o economie mare, dar în trei ani înseamnă un pasaj într-o intersecţie aglomerată din Bucureşti, valoarea estimativă a unui pasaj rutier fiind de 10 milioane de euro. Gândiţi-vă că astfel de reduceri se pot face la multe instituţii şi calculaţi câte pasaje s-au pierdut până acum”, explică el, într-un mesaj pe Facebook.
Ilie Bolojan a mai precizat că Senatul funcționează în condiții bune cu numărul de posturi rămase.
Ilie Bolojan a inițiat procesul de restructurare a numărului de posturi de la Senatul României la începutul anului 2025, imediat după preluarea mandatului de președinte al camerei superioare a Parlamentului.
Primele măsuri concrete au fost anunțate public în ianuarie 2025, când a prezentat un memorandum care prevedea reducerea semnificativă a personalului și a cheltuielilor instituției.
Restructurarea a generat nemulțumiri majore în rândul angajaților Senatului, care au organizat proteste spontane. Primul protest a avut loc pe 22 ianuarie 2025, chiar în timpul unei conferințe de presă susținute de Ilie Bolojan.
Angajații au contestat modul de implementare a concedierilor și au acuzat că restructurarea se face fără o analiză și în lipsa unui dialog.