Presa madrilenă a afirmat de mai multe ori în ultima perioadă că internaţionalul brazilian, care a fost tot mai puţin folosit de Real în sezonul trecut, ar putea pleca de la gruparea de pe Santiago Bernabeu, potrivit Agerpres.
Autor a 14 goluri şi 11 pase decisive în 54 de apariţii în toate competiţiile în stagiunea trecută, jucătorul blocat de trioul Bellingham – Mbappe – Vinicius Jr ar dori să aibă din nou un rol de protagonist.
În timp ce mai multe cluburi din Premier League, printre care Liverpool, s-au interesat deja în legătură cu transferul său, PSG ar fi făcut primele paşi în această privinţă, potrivit Sky Sport Deutschland.
“Clubul parizian şi-a exprimat interesul”, a dezvăluit canalul, asigurând că şefii lui PSG doresc să transfere o extremă, un jucător “tânăr şi de foarte înalt nivel”, iar “totul va depinde de oportunităţile de pe piaţă”.
În ce o priveşte pe Liverpool, se pare că discuţiile cu anturajul lui Rodrygo au început deja în ultimele săptămâni. Potrivit cotidianului madrilen AS, în curând va avea loc o întâlnire între Real Madrid şi jucător pentru a discuta situaţia. Contractul lui Rodrygo expiră în 2028.