Pugilistul japonez Yudai Shigeoka se retrage din activitate pentru a fi alături de fratele său aflat în comă

Știri de azi | Pugilistul japonez Yudai Shigeoka se retrage din activitate pentru a fi alături de fratele său aflat în comă - Știri de azi |
#image_title

Pugilistul japonez Yudai Shigeoka a anunţat că îşi va încheia cariera pentru a fi alături de fratele său, aflat în comă de la un meci disputat în luna mai, într-un moment în care sportul a fost zguduit de moartea a doi boxeri.

Yudai Shigeoka, fostul campion WBC la categoria pai (până la 47 kilograme), l-a văzut pe fratele său Ginjiro, în vârstă de 25 de ani, prăbuşindu-se după o luptă împotriva boxerului filipinez Pedro Taduran, la Osaka, înainte de a fi operat de urgenţă. Acesta este încă în comă, dar viaţa sa nu mai este în pericol, potrivit Federaţiei japoneze de box. El a fost transferat recent la un alt spital.

„Îl încurajez în fiecare zi, spunându-i să nu renunţe şi să dea totul pentru ca flacăra din inima lui să nu se stingă”, a scris Yudai Shigeoka pe Instagram. „Cred că este rolul meu, ca frate mai mare al lui, să îi fac viaţa mai bună de acum înainte”, a adăugat el, referindu-se la crearea unui loc în onoarea lui Ginjiro.

“Proiectele progresează constant. Acesta este motivul pentru care am decis să mă retrag. Nu am niciun regret. Adevărata provocare începe acum”, a declarat el.

Lumea boxului japonez este zguduită de decesele lui Shigetoshi Kotari şi Hiromasa Urakawa, ambii în vârstă de 28 de ani, ambii la categoria super pană, care au murit la câteva zile după ce s-au accidentat în lupte separate la Tokyo, pe 2 august.

Știri de azi | Nuclearelectrica anunţă că incendiul minor de la reactorul 2 a fost stins imediat, iar în prezent nu există niciun risc - Știri de azi |

Nuclearelectrica anunţă că incendiul minor de la reactorul 2 a fost stins imediat, iar în prezent nu există niciun risc

Știri de azi | Antibiotice Iaşi a înregistrat venituri totale de peste 380 milioane de lei în primul semestru, nivel apropiat celui de anul trecut. Profitul brut a fost de 68 milioane de lei, fiind afectat de variaţia cursului valutar şi de scăderea vânzărilor în SUA - Știri de azi |

Antibiotice Iaşi a înregistrat venituri totale de peste 380 milioane de lei în primul semestru, nivel apropiat celui de anul trecut. Profitul brut a fost de 68 milioane de lei, fiind afectat de variaţia cursului valutar şi de scăderea vânzărilor în SUA