Pus sub acuzare pentru viol şi agresiune sexuală, Thomas Partey a semnat cu Villarreal după ce a fost eliberat pe cauţiune

#image_title

La două zile după ce a compărut în faţa tribunalului din Westminster, care a hotărât eliberarea sa pe cauţiune, mijlocaşul în vârstă de 32 de ani a semnat joi cu clubul spaniol, clasat pe locul cinci în Liga în sezonul 2024-2025 şi calificat în Liga Campionilor.

„Clubul a fost informat că jucătorul este în prezent obiectul unei proceduri judiciare în Anglia”, a declarat Villarreal într-un comunicat. „Jucătorul îşi afirmă cu tărie nevinovăţia şi neagă toate acuzaţiile aduse împotriva sa. Clubul respectă principiul fundamental al prezumţiei de nevinovăţie şi va aştepta rezultatul procesului judiciar, care va clarifica faptele. Din cauza legislaţiei în vigoare în Anglia cu privire la procedurile în curs, clubul nu poate face alte comentarii”, a completat clubul.

Partey se va prezenta din nou la tribunalul Old Bailey în 2 septembrie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Cea mai grea lovitură pentru Elon Musk: Tesla se prăbușește în fața rivalului chinez

Doi turişti vietnamezi morţi pe Insula greacă Milos, la Marea Egee, unde rafale puternice de vânt perturbă legături cu insule turistice în plin sezon estival. Grădina Naţională din Atena, închisă după ce un arbore a căzut pe o alee