Putin a găsit un nou aliat în lumea dictaturilor: Myanmar

„Relaţiile dintre ţările noastre se dezvoltă de o manieră consecventă”, a salutat Putin, la începutul întrevederii sale cu Min Aung Hlaing, în Camera Verde a Marelui Palat al Kremlinului. „Iar potenţialul este foarte mare”, a subliniat Vladimir Putin, a cărui ţară este unul dintre principalii aliaţi şi furnizori de arme ai Myanmarului.

Potrivit analiştilor, sprijinul Moscovei este vital pentru junta birmană instalată la putere în 2021 în urma unei lovituri de stat, în special pentru forţele sale aeriene, în condiţiile în care aceasta luptă împotriva unor grupări armate ale unor minorităţi etnice şi împotriva unor gherile pro-democraţie, pe mai multe fronturi.

O serie de sancţiuni occidentale au vizat Myanmarul după lovitura de stat din 2021 şi Rusia după declanşarea ofensivei sale împotriva Ucrainei în 2022.

Cele două ţări caută de atunci să-şi întărească legăturile cu „ţările prietene”, pentru a atenua efectul sancţiunilor asupra economiilor lor, potrivit analiştilor.

În timpul întrevederii de la Kremlin, Min Aung Hhlaing l-a calificat la rândul său pe Vladimir Putin, la putere din 1999, drept „regele Rusiei” şi i-a urat o „victorie” în Ucraina, potrivit declaraţiilor sale traduse din birmană în rusă.

„Înţelegem perfect situaţia în Rusia şi aducem sprijinul nostru total operaţiunii speciale în Ucraina”, a adăugat el, preluând numirea oficială rusă pentru ofensiva forţelor Moscovei.

Însă schimburile între cele două ţări nu se limitează la armată şi comerţ. În ianuarie, Circul Mare de Stat din Moscova a anunţat că a primit cadou şase elefanţi din Myanmar, în semn de prietenie ruso-birmană, potrivit diplomaţiei ruse.

Sursa: www.stiripesurse.ro

PNL vede susținerea Elenei Lasconi pentru Bolojan la prezidențiale ‘un cadou otrăvit’. Replica dată: USR poată ‘să pună umărul la guvernare’

Prețul petrolul s-a prăbușit după disputa Trump – Zelenski: Rusia se pregătește să dea lovitura