Putin avertizează, la BRICS, că O.Mijlociu se află ”în pragul unui război total”. Mahmoud Abbas acuză Israelul, la Kazan, de faptul că vrea să ”golească” Fâşia Gaza de populaţie. SUA acordă palestinienilor un ajutor în valoare de 135 de milioane de dolari

Orientul Mijlociu este ”în pragul unui război total”, a avertizat joi preşedintele rus Vladimir Putin, în plină escaladare a tensiunilor în regiune între Israel şi mişcarea islamistă libaneză Hezbollah, relatează AFP.

”Luptele s-au extins în Liban. Alte ţări din regiune sunt de asemenea atinse. Gradul confruntării între Israel şi Iran a crescut puternic. Toate astea aduc a o reacţie în lanţ şi pun întregul Orient Mijlociu în pragiul unui război global”, a avertizat într-un discurs la summitul BRICS de la Kazan Vladimir Putin.

”Este necesar să se pună capăt violenţei, să se furnizeze o asistenţă vitală victimelor”, a continuat el în faţa a aproximativ 20 de lideri, între care şi preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP) Mahmoud Abbas.

”LANSAREA UNUI PROCES POLITIC GLOBAL”

”Sarcina urgentă este fără nicio îndoială lansarea unui proces politic global pentru rezolvarea problemei în Orientul Mijlociu în ansamblul său”, a continuat Vladimir Putin.

El a catalogat drept ”sursă de îngrijorare” tensiunile din regiune.

”Este vorba despre agravarea unui conflict vechi”, a subliniat el.

Liderul de la Kremlin a îndemnat din nou la ”înfiinţarea unui stat palestinian independent care să coexiste paşnic cu Israelul”.

Rusia, apropiată istoric de Israel – în care trăieşte o importantă diaspora rusă – şi-a consolidat în ultimele luni legăturile cu Iranul, inamicul Israelului, acuzat de către Occidentul de faptul că furnizează drone explozive şi rachete cu rază scurtă de acţiune armatyei ruse.

ABBAS: ”PALESTINIENII SUFERĂ CEA MAI MARE CATASTROFĂ DE LA NAKBA”

Preşedintele AP Mahmoud Abbas a acuzat joi Israelul de faptul că vrea să ”golească” Fâşia Gaza de populaţie, după mai bine de un an de război cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

El denunţă ”cea mai mare catastrofă” de la Nakba în 1948.

”De peste un an, palestinienii suferă cea mai mare catastrofă de la Nakba în 1948, războiul israelian, în care sunt comise crime de genocid şi de epurare etnică”, a acuzat preşedintele palestinian la summitul BRICS în Rusia.

El acuză armata israeliană de faptul că vrea să ”golească” Fâşia Gaza, ”mai ales acum, în nordul” enclavei, ţinta unei ofensive militare.

AJUTOR AMERICAN ÎN VALOARE DE 135 DE MILIOANE DE DOLARI

Pe de altă parte, secretarul de Stat american Antony Blinken a anunţat joi un nou ajutor, în valoare de 135 de milioane de dolari destinat palestinienilor din Fâşia Gaza şi Cisiordania.

”Noi anunţăm un ajutor suplimentar (care constă) în asistenţă umanitară (în valoare) de 135 de milioane de dolari destinat asanării apei, sănătăţii publice a palestinienilor din (Fâşia) Gaza şi Cisiordania, dar şi în regiune”, a anunţat şeful diplomaţiei americane, care se află într-o vizită în Qatar.

Acest ajutor creşte totalul ajutorului american acordat de la începutul Războiului din Fâşia Gaza, în urmă cu peste un an, la 1,2 miliarde de dolari, a precizat Antony Blinken.

Muncitorii grevişti ai Boeing au respins oferta de contract de muncă a conducerii; Acţiunile Boeing au scăzut joi cu 2%

UPDATE-Un mort şi patru răniţi în urma deraierii unui tren de pasageri în Norvegia, din cauza unei alunecări de teren