Zeci de elevi au participat săptămâna aceasta la o aventură pe malul unui râu din sudul Rusiei, însă nu a fost un tabără obișnuită de vacanță, conform mediafax.
Sub îndrumarea instructorilor militari care strigau încurajări, cei 83 de copii, cu vârste între 8 și 17 ani, au luat parte la un „marș de traseu” pe malul râului Don, alternând între alergat și târât pe burtă prin nisip și apă puțin adâncă.
Mulți purtau uniforme de camuflaj. Unii aveau arme reale, iar alții țineau replici de jucărie.
Unul dintre cei mai tineri participanți, Ivan Glushchenko , în vârstă de 8 ani, a răspuns imediat când a fost întrebat ce i s-a părut cel mai memorabil. „Cum am aruncat grenade și am tras focuri false”, a spus el.
Copiii făceau parte dintr-un grup de cadeți condus de cadeți în regiunea Rostov, aproape de granița cu Ucraina.
„De ce sunt aici? Pentru că vreau să-mi leg viitorul de serviciul militar. (Vreau) să îmi servesc țara și să fiu loial cauzei mele până la capăt,” a spus unul dintre băieții mai mari, Anton.
Altul, David, a declarat că „marșul de traseu” i-a permis să își testeze propriile limite. „Mi-a arătat cât de puternică este voința mea”.
Critici, precum organizația independentă pentru drepturile copilului „Ne Norma”, susțin că supunerea tinerilor la antrenamente de tip militar și învățarea manipulării armelor sau construcției de drone militare în școli reprezintă o formă de indoctrinare și propagandă.
Autoritățile ruse afirmă că acest tip de educație are rolul de a insufla patriotism sănătos și de a consolida reziliența națională.