Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat luni Ordinul pentru Curaj generalului Valeri Gherasimov, şeful Statului Major General al Forţelor Armate Ruse şi comandantul suprem al războiului Rusiei în Ucraina, relatează Reuters.
Gherasimov, unul dintre cei mai puternici oameni din armata rusă şi împotriva căruia Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pentru presupuse crime împotriva umanităţii în Ucraina, este considerat principalul arhitect al strategiei moderne de război a Rusiei.
El a împlinit luni 70 de ani.
Ordinul pentru Curaj, o prestigioasă decoraţie de stat, i-a fost acordat lui Gehrasimov „pentru curajul, vitejia şi dedicarea de care a dat dovadă în îndeplinirea îndatoririlor militare”, potrivit unui decret publicat luni seara pe site-ul oficial al actelor juridice din Rusia.
Gherasimov deţine una dintre cele trei serviete nucleare care pot transmite ordine pentru un atac nuclear. El a jucat un rol cheie în anexarea Crimeei în 2014 şi în sprijinul militar decisiv acordat de Rusia fostului preşedinte Bashar al-Assad în războiul civil din Siria.
Statele Unite l-au sancţionat pe Gherasimov a doua zi după invazia Rusiei din 24 februarie 2022 în Ucraina, afirmând că se numără printre cei direct responsabili. Putin l-a numit pe Gherasimov să conducă personal campania din Ucraina în ianuarie 2023, după mai multe eşecuri pe teren.
Gherasimov, împreună cu ministrul apărării de atunci, Serghei Şoigu, un alt aliat apropiat al lui Putin, a fost puternic criticat de influenţii bloggeri de război ruşi pentru eşecurile armatei în primul an de război, când aceasta a suferit o serie de înfrângeri şi retrageri jenante. Între timp, Şoigu a fost luat de Putin să lucreze cu el la Kremlin, fiind numit secretar al Consiliului rus de Securitate, o funcţie influentă.