Putin laudă negocierile dintre Rusia şi SUA şi susţine că Ucraina nu va fi exclusă de la masa discuţiilor, în timp ce vizitează o fabrică de drone din Sankt Petersburg

Preşedintele Vladimir Putin a lăudat miercuri rezultatul discuţiilor dintre Rusia şi SUA din Arabia Saudită şi a declarat că Ucraina nu va fi exclusă din negocierile pentru încheierea războiului, în primele sale comentarii despre întâlnirea de marţi de la Riad, relatează Reuters.

„Fără creşterea nivelului de încredere între Rusia şi Statele Unite, este imposibil să se rezolve multe probleme, inclusiv criza ucraineană”, a explicat Putin. „Scopul acestei întâlniri a fost tocmai creşterea încrederii între Rusia şi Statele Unite”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Ucraina şi guvernele europene nu au fost invitate la discuţiile din capitala saudită, sporindu-le îngrijorarea că Rusia şi Statele Unite ar putea încheia o înţelegere care să ignore interesele lor vitale.

Dar Putin susţine că Rusia nu a respins niciodată discuţiile cu europenii sau cu Kievul, ci aceştia au fost cei care au refuzat să discute cu Moscova.

„Nu impunem nimic nimănui. Suntem pregătiţi, am spus deja acest lucru de o sută de ori – dacă vor, vă rog, să aibă loc aceste negocieri. Şi vom fi gata să ne întoarcem la masa negocierilor”, a spus liderul de la Kremlin. „Nimeni nu exclude Ucraina”, a adăugat Putin, spunând că, prin urmare, nu era nevoie de o reacţie „isterică” la discuţiile dintre SUA şi Rusia.

Putin a făcut aceste declaraţii răspunzând jurnaliştilor în timpul unei vizite la o fabrică ce produce drone din Sankt Petersburg.

Agenţia TASS face, la rândul ei, un rezumat al principalelor declaraţii ale şefului statului.

Referindu-se la relaţiile cu SUA, Putin a spus că expulzarea reciprocă de diplomaţi „nu duce la nimic bun”, aşa că acum activitatea misiunilor diplomatice va fi reluată. R

Rusia şi SUA au „făcut primul pas” pentru a coopera în Orientul Mijlociu, inclusiv cu privire la Siria şi Palestina: „Există o mulţime de probleme acolo care implică atât Statele Unite, cât şi Federaţia Rusă”, a punctat liderul de la Kremlin.

Delegaţiile Rusiei şi SUA au discutat la Riad, printre altele, probleme economice şi cooperarea dintre ţări în domeniul spaţial: „Lucrările continuă şi există perspective bune”, a spus Putin, notând că atmosfera discuţiilor de la Riad a fost „foarte prietenoasă”. Din partea americană, a menţionat el, la discuţii au participat „oameni foarte diferiţi”, fără prejudecăţi sau judecăţi.

Scopul reuniunii de la Riad a fost de a „spori încrederea între Rusia şi SUA”.

Rusia şi SUA urmează să decidă cu privire la prelungirea Tratatului de reducere a armelor strategice.

În ceea ce priveşte perspectiva unei întâlniri cu Donald Trump, Putin a spus că un asemenea summit nu este suficient. „Trebuie să ne asigurăm că echipele noastre pregătesc chestiuni care sunt extrem de importante atât pentru SUA, cât şi pentru Rusia, inclusiv pe partea ucraineană”, a declarat Putin, dând asigurări că Rusia acordă „o importanţă capitală” rezolvării situaţiei din Ucraina, însă fără creşterea nivelului de încredere între Rusia şi SUA, criza ucraineană nu poate fi rezolvată.

Rusia „nu a refuzat niciodată” să intre în dialog cu Europa sau cu Ucraina. Europenii înşişi au întrerupt contactele, iar Kievul chiar şi-a interzis să discute cu Moscova, a arătat Putin făcând aluzie la un decret al preşedintelui Zelenski din 2022..

SUA vor ca procesul de negociere să implice atât Rusia, cât şi Ucraina. „În ceea ce priveşte procesul de negociere, (preşedintele american Donald) Trump mi-a spus într-o conversaţie telefonică, pot confirma acest lucru, că, desigur, Statele Unite presupun că procesul de negociere va avea loc cu participarea atât a Rusiei, cât şi a Ucrainei”, a declarat Putin. Trump, susţine Putin, promisese o rezolvare rapidă a crizei ucrainene, dar şi-a schimbat poziţia când a primit date despre preşedinţie (mandatul de preşedinte al lui Volodimir Zelenski – n.r.), ceea ce este „absolut natural”, a comentat liderul de la Kremlin. Isteria Ucrainei cu privire la absenţa la masa negocierilor dintre Rusia şi SUA este „nepotrivită”, consideră el.

Rusia nu intervine în relaţiile dintre Europa şi SUA şi nici nu speculează asupra acestora. Europa însăşi este de vină pentru actualele relaţii complicate cu SUA, a spus liderul de la Kremlin.

Întrebat despre alegerile din SUA, el a arătat că Trump a fost „târât prin tribunale” cu privire la presupusa interferenţă rusă în alegeri, care nu a fost confirmată şi „nu a putut fi confirmată. pentru că nu s-a întâmplat niciodată”. În schimb, în opinia sa, Europa s-a amestecat direct în ultimele alegeri americane, până la insulte.

Sărăcia din Germania, unghiul mort al campaniei electorale

Programul Rabla pentru tractoare va fi operational până la 31 martie