Putin spune că incursiunea Ucrainei în Kursk a avantajat, de fapt, Rusia. Oficialii ruşi o descriu acum ca fiind una dintre cele mai mari greşeli tactice ale Kievului din timpul războiului

Liderul rus Vladimir Putin a declarat joi că incursiunea Ucrainei în regiunea rusă Kursk nu a reuşit să încetinească înaintarea Rusiei în estul Ucrainei şi, în plus, a slăbit apărarea Kievului de-a lungul liniei frontului, ceea ce a avantajat Moscova, relatează Reuters.

Vorbind la Forumul Economic de la Vladivostok, Putin a declarat că forţele ruse împing acum treptat soldaţii ucraineni din Kursk, unde la 6 august Ucraina a lansat cel mai mare atac străin asupra Rusiei de la cel de-al Doilea Război Mondial. Ucraina şi-a slăbit apărarea în alte părţi, ceea ce a permis Rusiei să-şi accelereze înaintarea în zona estică Donbas, a spus Putin, reiterând că obiectivul principal al Moscovei este de a prelua controlul deplin asupra acestei regiuni ucrainene.

„Scopul inamicului a fost să ne facă nervoşi şi îngrijoraţi şi să transferăm trupe dintr-un sector în altul, ca să ne oprească ofensiva în zone cheie, în primul rând în Donbas”, a declarat Putin. „A funcţionat? Nu”, a adăugat el.

Putin, care a ordonat în februarie 2022 ca zeci de mii de soldaţi să intre în Ucraina în ceea ce el a numit o operaţiune militară specială, a declarat că acum este „datoria sfântă a forţelor armate” de a izgoni forţele ucrainene din Kursk şi de a apăra cetăţenii ruşi.

Comandantul armatei Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrski, a declarat că unul dintre obiectivele operaţiunii din Kursk a fost deturnarea forţelor ruse din alte zone, în principal din estul Ucrainei, unde au ajuns în apropierea oraşelor Pokrovsk şi Kurahove. Deşi incursiunea din Kursk a fost o ruşine pentru Putin şi pentru cadrele militare de vârf, oficialii ruşi o descriu acum ca fiind una dintre cele mai mari greşeli tactice ale Kievului din timpul războiului, afirmând că a dislocat mii de trupe pentru un câştig real redus.

„Prin transferarea unor unităţi destul de mari şi bine antrenate în aceste zone de frontieră cu noi, inamicul a slăbit în zone-cheie, iar trupele noastre au accelerat operaţiunile ofensive”, a explicat Putin.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Kievul intenţionează să păstreze teritoriul din Kursk şi că operaţiunea, despre care spune că face parte dintr-un plan de victorie care nu a fost dezvăluit pe deplin, a adus războiul acasă pentru ruşi.

Putin susţine că, în schimb, forţele ruseşti preiau noi teritorii în estul Ucrainei mai rapid ca niciodată, iar ratele de recrutare sunt în creştere în Rusia. „Nu are loc nicio acţiune de limitare a ofensivei noastre”, a spus Putin. El a declarat că înaintarea Rusiei către oraşul Pokrovsk din estul Ucrainei este un succes.

Forţele ruse, care controlează aproape o cincime din Ucraina, avansează în estul ţării de la eşecul contraofensivei Kievului din 2023 de a realiza o breşă majoră.

Deşi Kremlinul afirmă că în prezent nu există condiţiile pentru discuţii de pace cu Ucraina, Putin a numit China, India şi Brazilia drept potenţiali mediatori şi şi-a reiterat opinia că un acord iniţial încheiat în primele săptămâni ale războiului în cadrul discuţiilor de la Istanbul, care nu a fost niciodată pus în aplicare, ar putea servi drept bază pentru discuţii.

 

Salariile jucătorilor uneia dintre adversarele FCSB în Liga Europa, Manchester United. Cel mai bine plătit câştigă 375.000 de lire sterline pe săptămână

Marcel Ciolacu, în Israel: Restabilirea securităţii în Orientul Mijlociu este esenţială / România susţine eforturile SUA şi ale partenerilor, în vederea încheierii unui acord de încetare a focului şi eliberării tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza