Switch to the dark mode that's kinder on your eyes at night time.
Switch to the light mode that's kinder on your eyes at day time.
R. Moldova: Premierul Dorin Recean a mers în raionul Leova, afectat de inundaţii. Ploile torenţiale au făcut prăpăd la Chişinău – FOTO, VIDEO
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a efectuat o vizită în teren în cele mai afectate localităţi de ploile torenţiale de sâmbătă. Acesta a discutat cu locuitorii, poliţiştii, salvatorii, drumarii şi cu administraţia locală în satele Sărata-Nouă şi Romanovca din raionul Leova, anunţă deschide.md.
Potrivit lui Recean, drumul R34, care trece prin Sărata-Nouă, a fost deblocat, iar circulaţia se desfăşoară în condiţii de siguranţă. Însă, mai mulţi agenţi economici din localitate au avut de suferit – viitura puternică le-a inundat depozitele.
Într-o postare pe Facebook, Recean relatează că, la Romanovca, din cauza digului iazului care a cedat, două poduri au fost distruse de ape. În acest context, premierul a cerut o anchetă privind modul de exploatare şi întreţinere a iazului rupt.
“Am vizitat şi una din cele 9 gospodării afectate. Oamenii zic că demult nu au mai văzut aşa ploaie, care în doar câteva ore le-a inundat casele, beciurile şi grădinile. Comisiile locale pentru Situaţii Excepţionale au consemnat pierderile suferite de cetăţeni. Guvernul va interveni prin Fondul de Intervenţie, împreună cu administraţia publică locală, pentru a sprijini comunităţile afectate” a scris Dorin Recean..
Potrivit acestuia, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării, împreună cu autorităţile locale, acţionează, în continuare, pentru a remedia problemele apărute pe întreg teritoriul R. Moldova.
Şeful Executivului le-a mulţumit tuturor echipelor implicate pentru mobilizarea promptă şi tuturor cetăţenilor care au dat o mână de ajutor în perioada intemperiilor.
Ploile torenţiale au făcut prăpăd la Chişinău. Mai multe străzi au fost inundate, iar în sectorul Botanica, pe strada Nicolae Testemiţanu, au loc alunecări de teren, informează MOLDPRES.
<
Alunecarea de teren a fost constatată şi anunţată de către poliţiştii care monitorizează traficul.
Cele mai afectate au fost raioanele Leova şi Cantemir, dar situaţii complicate sunt şi în raioanele Ialoveni, Chişinău şi Străşeni.
În zonele cele mai afectate, au căzut 106-108 mm în decurs de nouă ore. La Bravicea şi Corneşti s-au înregistrat 62-64 mm. La nord au căzut 30 mm, se estimează a fi 60 mm.
Salvatorii au avut sâmbătă peste 150 de apeluri, intervenind la pomparea apei din gospodăriile oamenilor şi deblocarea drumurilor.
Here you'll find all collections you've created before.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.