„Trebuie să admit că tot acest proces în care încercăm să îi convingem pe oameni să fie sustenabili şi în legătură cu modul în care se deplasează ne ajută pe toţi, mai ales în marile aglomerări urbane, mai ales în oraşele unde avem depăşiri importante la poluanţii care vin şi din trafic. Mă refer aici la particulele de oxizi de azot. Înţelegând că avem mulţi paşi în continuare de făcut ce ţin de infrastructură, ce ţin de finanţare, de încurajarea folosirii unui autoturism prietenos cu mediul în detrimentul unuia cu combustie sau convenţional, încercăm, la rândul nostru, să luăm cele mai bune decizii. Sper să reuşesc, astăzi, în şedinţa de Guvern, deşi ne lipsesc două avize, să aprobăm bugetul AFM. Asta ar deschide posibilitatea demarării cât mai rapid a programului „Rabla”. Dacă n-o să reuşesc peste o oră, când începe, astăzi, şedinţa, cu siguranţă reuşim săptămâna viitoare şi înseamnă că toată lunga perioadă de aşteptare se va termina. Mă bucur că, în ceea ce priveşte autoturismele electrice cel puţin, am reuşit să ne punem de acord toţi factorii decizionali şi să ajungem la concluzia că valoarea ecotichetului trebuie să crească”, a spus Fechet, potrivit Agerpres.
Oficialul a punctat faptul că valoarea ecotichetului stabilită pentru acest an la 7500 euro este una „corectă”, raportat la preţul autovehiculelor electrice de pe piaţă.
„Anul acesta ne propunem să epuizăm bugetul alocat şi nu va fi unul mic. Din acest motiv, înţelegem foarte bine că apetitul pentru program creşte odată cu valoarea ecotichetului, de 7.500 de euro, o creştere cu 50% faţă de anul trecut. Spun eu că e o valoare a ecotichetului corectă din punct de vedere al preţului autovehiculelor, al autoturismelor electrice. Bineînţeles că la sfârşit tragem concluziile, aşa cum le-am tras şi anul trecut, când nu ne-am atins, din păcate, obiectivul în ceea ce priveşte numărul autoturismelor sau a sumelor alocate programului „Rabla”. Vreau să vă asigur de toată disponibilitatea ministerului în ceea ce priveşte programele de finanţare şi în ceea ce priveşte staţiile de încărcare, unde avem nişte restanţe majore, dar şi, de ce nu, în ceea ce priveşte organizarea unor evenimente de genul „Best electric car”, a susţinut ministrul de resort.
Prima ediţie a premiilor „Best Electric City Car 2025” este organizată de Grupul de presă BestAuto, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
„Candidatele” pe patru roţi la titlul de cea mai bună maşină electrică urbană a anului 2025, în România, au fost expuse la Bucureşti Mall, în weekendul 11 – 13 aprilie, iar ulterior au fost testate timp de două zile de către un juriu format din 20 de jurnalişti.
Traseele au diferit în funcţie de categoria maşinii: pentru modele electrice de clasă mini (Citroen e-C3, Dacia Spring, Fiat 500e, Hyundai Inster, Leapmotor T03, Mini Cooper E/SE, Peugeot e-208, Renault 5), respectiv pentru cvadricicluri, unele dintre aceste putând fi conduse începând de la 16 ani (Aixam e Coupe GTI, Allview CityZEN, Microlino, Yoyo XEV).