Într-un nor de flăcări şi fum, racheta Long March-2F a părăsit platforma de la centrul de lansare spaţială din Jiuquan, situat în deşertul Gobi (nord-vestul Chinei), marcând începutul misiunii Shenzhou-20, care urmează să dureze şase luni.
Misiunea precedentă, Shenzhou-19, urmează să se încheie pe 29 aprilie.
La aproximativ 15 minute după lansare, capsula Shenzhou şi-a întins panourile solare pe orbită. Echipa de control a misiunii a descris lansarea drept un succes.
Misiunea Shenzhou-20 are durata de 6 luni şi va înlocui echipajul aflat în prezent la bordul staţiei spaţiale Tiangong (Palatul Celest). Comandantul misiunii, Chen Dong, care a participat deja la alte două misiuni spaţiale, este însoţit de taikonauţii Chen Zhongrui şi Wang Jie, aflaţi la primul lor zbor spaţial, transmite Agerpres.
Începând din anul 2021 la bordul staţiei orbitale Tiangong se află în permanenţă un echipaj uman. În prezent, această staţie reprezintă cea mai importantă realizare a programului spaţial al Beijingului, un program extrem de ambiţios care îşi propune să reuşească aselenizarea unui echipaj uman, nu mai târziu de anul 2030.
Noul echipaj al staţiei spaţiale Tiangong va desfăşura experimente ştiinţifice şi lucrări de mentenanţă, cum ar fi instalarea unor noi sisteme de protecţie împotriva deşeurilor spaţiale şi a altor dispozitive la exteriorul staţiei spaţiale, după cum transmite Xinhua.