Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, sâmbătă, despre situaţia economică a României, că noi suntem acum într-un soi de cursă contratimp şi mergem cumva pe sfoară, pentru că o treime din toate cheltuiele statului român, în clipa de faţă, trebuie să vină din împrumuturi. Burnete a amintit că am trecut printr-o fază similară după 2008-2009, după care am avut un deceniu de creştere senzaţională aproape.
”Noi suntem acum într-un soi de cursă contratimp şi mergem cumva pe sfoară. De ce? Datoriile noastre sunt foarte mari şi nevoia statului român de a se finanţa e foarte mare. Eu am mai spus asta. Din cheltuiele noastre publice, deci nu ca procent din PIB, un leu din trei e împrumutat. O treime din toate cheltuiele statului român, în clipa de faţă, trebuie să vină din împrumuturi. Noi nu ne permitem să pierdem accesul pe pieţele internaţionale, care au o dificultate în a te împrumuta, când ai deficitul de 9% şi nu dai semne că te opreşti. Şi atunci, noi, pe de-o parte, suntem forţaţi să luăm aceste măsuri ca să reducem deficitul. Aceste măsuri, prin natura lor, încetinesc economia”, a declarat Radu Burnete la Antena 3 CNN.
Consilierul prezidenţial a precizat că ceea ce trebuie amintit este că ”România a mai trecut prin faze de genul ăsta”.
”Am trecut printr-o fază similară după 2008-2009, după care am avut un deceniu de creştere senzaţională aproape, veniturile noastre sunt de trei ori mai mari decât erau în 2010. Ce trebuie, noi, să avem grijă şi sunt sigur că vom reuşi, este, dacă vă aduceţi aminte, în 2009-2010 am avut o scădere foarte bruscă a economiei. Acum, Guvernul, prin ceea ce face, încearcă să facă aterizarea asta mai lină, de asta şi avem acel plan agreat cu Comisia să reducem deficitul pe şapte ani de zile şi aşa mai departe. Eu zic că suntem în direcţia bună, dar, da, mergem pe sârmă”, a mai spus Burnete.
El a menţionat că, ”atunci când se întâmplă ceva rău, trebuie să poţi băga mâna în buzunar să ajuţi”. ”Dacă tu spargi toate economiile când vremurile sunt bune, nu cred că e cea mai înţeleptă politică publică”, a explicat el.