Conducerea formației milaneze s-a întâlnit cu un cunoscut impresar din Italia, Gabriele Giuffrida, el fiind și un colaborator al lui Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin.
”Întâlnirea de la Casa Milan dintre Gabriele Giuffrida și conducerea rossoneră a durat aproape trei ore. A fost un summit cu adevărat lung, în care, desigur, s-a vorbit despre numeroșii jucători reprezentați de cunoscutul agent.
Cu siguranță s-a discutat despre viitorul lui Gabriele Minotti, care a încheiat sezonul în tricoul echipei Milan Futuro, dar, după cum se știe, printre jucătorii reprezentați de Giuffrida se numără și Hamed Junior Traoré și Radu Drăgușin.
În trecut, atât mijlocașul ofensiv, cât și fundașul au fost în atenția Milanului și acum, într-o perioadă de schimbări, ar putea reveni în discuție.
Atenție mai ales la fundașul central, fost la Genoa și Juventus, care speră să se relanseze revenind în campionatul italian. Milanul îl plăcea încă dinainte ca el să ajungă la Londra, la fel și Napoli sau Inter.
Însă rossonerii ar putea avea cărțile potrivite pentru o afacere mai amplă. De altfel, în ianuarie, Milanul și Tottenham ajunseseră la un acord pentru trecerea lui Fikayo Tomori la Spurs. Un schimb între cele două părți nu ar fi chiar atât de improbabil”, a scris presa din Italia.
Fundașul naționalei mai are contract cu Tottenham până în vara anului 2030. Cu echipa din capitala Angliei, Radu Drăgușin a câștigat Europa League în acest sezon. 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Drăgușin, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.