Radu Drăguşin: Suntem încrezători, optimişti şi entuziaşti. Acesta este obiectivul, participarea la CM. Este lucrul pe care ni-l dorim cu toţii şi trebuie să muncim pentru a dovedi că merităm să fim acolo

Radu Drăguşin a declarat, vineri seară, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi au ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială şi trebuie să muncească pentru a demonstra că merită să ajungă la turneul final.

“Suntem foarte încrezători, optimişti şi entuziaşti. Sunt sigur că vom deveni o echipă şi mai omogenă şi vom arăta mai mult pe teren. Nu este timp de pierdut, trebuie să ne mulăm cât mai mult pe cerinţele lui Mister”, a spus Drăguşin cu o zi înainte de meciul cu Cipru, din Liga Naţiunilor. “Nu visăm, acesta este obiectivul (participarea la CM). Este lucrul pe care ni-l dorim cu toţii în echipa noastră şi trebuie să muncim pentru a dovedi că merităm să fim la CM”, a adăugat el.

Drăguşin a precizat că tricolorii le sunt recunoscători suporterilor, care vor fi prezenţi în număr mare la partida cu Cipru. “Din câte am înţeles aproape jumătate de stadion va fi al suporterlor noştri. Suntem foarte recunoscători. Este o responsabilitate foarte mare pentru noi”.

“Sunt foarte bine din punct de vedere psihic. Din punct de vedere al încrederii pe care o are Tottenham nu s-a schimbat nimic. Este acolo. Eu rămâne să dovedesc că merit să joc acolo. Cea mai mare diferenţă a fost viteza de joc şi intensitatea din Anglia. Faţă de Italia. În continuare am de învăţat. Cerinţele sunt foarte mari, se schimbă constant şi trebuie să ţii pasul cu ele”, a mai spus Radu Drăguşin.

Echipa naţională întâlneşte selecţionata Ciprului, sâmbătă seară, de la ora 21.45, la Larnaca, în etapa a treia a grupei C2 a Ligii Naţiunilor.

 

Gigantul american Amazon, înfrângere majoră în România – Trebuie să plătească sute de mii de lei unui angajat

Oţelul Galaţi a câştigat meciul amical cu CSM Focşani (3-1)